x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna: E ruşinos pentru România că s-a ajuns ca reprezentanţi europeni să se chinuie să protejeze democraţia din ţară

Dan Barna: E ruşinos pentru România că s-a ajuns ca reprezentanţi europeni să se chinuie să protejeze democraţia din ţară

03 Apr 2019   •   16:08
Dan Barna: E ruşinos pentru România că s-a ajuns ca reprezentanţi europeni să se chinuie să protejeze democraţia din ţară

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că este ruşinos pentru România că s-a ajuns ca reprezentanţi europeni ''să se chinuie'' să protejeze democraţia din ţara noastră, menţionând că din afară se vede că există o încercare de sabotare a şanselor Laurei Codruţa Kovesi de a deveni procuror-şef european.

Barna a spus, referitor la poziţia preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, de susţinere a lui Kovesi, că din afara României lucrurile se văd aşa cum sunt.

"Din Europa ceea ce se întâmplă în România se vede aşa cum este: un atac grosolan la statul de drept şi la doamna Kovesi şi nu aşa cum încearcă Liviu Dragnea să mintă şi să prostească România. De afară, din UE, lucrurile se văd aşa cum sunt: un atac la funcţionarea statului de drept şi o încercare ordinară de sabotare a şanselor doamnei Kovesi de a deveni procuror european. Este ruşinos pentru România că s-a ajuns ca reprezentanţi europeni să se chinuie să ne protejeze democraţia de la noi din ţară pentru că Guvenul nostru are poziţionări şi atitudini care - nu că sunt în afara logicii şi în afara unui patriotism corect - sunt acte iresponsabile din punct de vedere a ceea ce înseamnă poziţia de membru al României în UE", a afirmat Barna.

Întrebat dacă afirmaţiile preşedintelui Parlamentului European ar putea fi considerate imixtiune în politica penală a României, din moment ce Codruţa Kovesi este cercetată într-un dosar de Secţia de investigare a magistraţilor, Barna a spus: "Să nu uităm că acest dosar al doamnei Kovesi este instrumentat de o secţie inventată, de o secţie creată să fie poliţia de mână a lui Liviu Dragnea, o instituţie asupra căreia Curtea de la Veneţia a spus foarte clar că nu intră în mecanismele funcţionale de justiţie ale unui stat de drept".

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, s-a declarat miercuri preocupat de presiunile statului român asupra fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, care este candidata preferată de legislativul comunitar pentru noul rol de procuror-şef european, relatează Reuters.

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost plasată, joia trecută, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna