x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna: La congresul USR foarte probabil vom supune la vot candidatul USR pentru prezidenţiale

Dan Barna: La congresul USR foarte probabil vom supune la vot candidatul USR pentru prezidenţiale

01 Iul 2019   •   18:40
Dan Barna: La congresul USR foarte probabil vom supune la vot candidatul USR pentru prezidenţiale

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale va fi supus la vot "foarte probabil" la Congresul de pe 13 iulie, a afirmat luni preşedintele formaţiunii, Dan Barna.

El a precizat că cel mai probabil va exista un tandem, iar Alianţa USR-PLUS va avea un candidat unic la prezidenţiale, dar a arătat că, mai întâi, Congresul USR va valida candidatul din partea formaţiunii, ca parte a unui mecanism intern.

"Am avut şi la acest sfârşit de săptămână o rundă de discuţii cu colegii de la PLUS, lucrurile merg bine. Probabil în două - trei săptămâni vom avea şi o formă finală a acordului. Alianţa USR - PLUS merge mai departe, cu siguranţă vom avea cel mai probabil un tandem, urmează să luăm decizia finala în zilele următoare. La Congres, conform Statutului USR, va fi decis candidatul USR la prezidenţiale, vom vedea apoi în funcţie de cum agreăm în alianţă şi ce vom face mai departe. (...) În cursa internă, sigur, m-am înscris şi eu la fel ca mai mulţi alţi colegi. Statutul USR prevede că doar Congresul poate să aleagă candidatul partidului pentru prezidenţiale şi atunci, indiferent cum evoluează lucrurile în alianţă, trebuie să avem un Congres în care partidul să aibă un candidat ales de către congres. Şi atunci, pe 13 iulie avem acest Congres pentru statut şi foarte probabil vom supune la vot şi candidatul USR pentru prezidenţiale", a explicat Barna la Parlament.

Întrebat dacă vor fi două nume pentru prezidenţiale, al lui şi al liderului PLUS, Dacian Cioloş, Dan Barna a spus: "Dacă până atunci nu vom ajunge în alianţă la un acord".

"Alianţa continuă. Nu sunt deloc pe curs de coliziune cele două proceduri. Intern, USR are un mecanism - comitet politic, Congres pe 13 iulie, când vom alege un candidat. În paralel avem negocierile cu colegii de la PLUS pentru modalitatea de continuare a alianţei. Alianţa continuă cu siguranţă şi, când vom lua această decizie, vom şti ce se întâmplă mai departe. Alianţa va continua printr-un protocol care va fi adoptat de cele două partide. Alianţa USR-PLUS va avea un candidat unic pentru prezidenţiale. Nu e niciun dubiu aici", a mai precizat liderul USR.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna congres usr