x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: „Avem un preşedinte incompetent”

Dan Voiculescu: „Avem un preşedinte incompetent”

13 Dec 2010   •   21:36

Într-un amplu interviu acordat revistei Q Magazine, senatorul Dan Voi­cu­lescu a răspuns întrebărilor referi­toare la situaţia politică a României, relaţiile cu Traian Basescu, PSD şi PNL, rolul televiziunilor şi raportul presei cu Puterea politică, momentele de răscruce din viaţa personală. Vă prezentăm câteva din răspunsurile date de senatorul Dan Voiculescu.

Despre relaţiile cu PSD şi PNL: „Este adevărat că există o colabora­re constantă între PC şi PNL, la fel cum colaborăm şi cu PSD. Dar po­ves­tea cu «mutarea antenelor» (de la PSD la PNL) este marcă înregistrată Bă­sescu-Boc, face parte din arsena­lul retoric portocaliu prin care actuala putere agresează constant presa. Un acord politic serios iese din sfera superficială a acestor formule”.

Despre constituirea Grupurilor parlamentare PC: „Scopul este să construim, nu să dărâmăm. Vom pro­pune un proiect. Dacă vor fi oameni care vor crede în acest proiect, vor veni lângă noi. Noi suntem în opo­ziţie, nu promitem avantaje ime­diate, nu şantajăm. Împreună cu întreaga opoziţie putem iniţia un proiect cre­dibil, pe termen lung, pentru Ro­mânia”.

Despre Traian Basescu: „Conflictul meu cu Traian Băsescu este exclusiv raţional. Acest politician conduce de şase ani România cu efecte cum­plite. Medici, profesori, funcţionari, an­treprenori, pensio­nari, mame, copii, toţi suferă sub mandatele dom­nu­lui Băsescu. Concluzia este eviden­tă: avem un preşedinte incompetent. Iar incompetenţii trebuie înlăturaţi. Aşa că sunt decis să folosesc transpa­rent toate mijloacele legale, parla­men­tare pentru a-l îndepărta din func­ţie”.

„Traian Băsescu nu are repere constante, nu crede în nimic. În func­ţie de interesul său conjunctural, şi-a asumat orice valoare şi orice par­te­neriat şi s-a dezis, fără excepţie, de fie­care. Trăieşte exclusiv pentru spec­ta­colul public, iar între două repre­zen­taţii nu mai rămâne nimic, este vid, natură moartă. Da, la Traian Bă­s­es­cu totul este decor, butaforie.”

Despre televiziuni: „Televiziunile nu au şi nici nu trebuie să aibă o vizi­une politică. Televiziunile trebuie însă să se raporteze critic la pu­terea politică, indiferent ce culoare are aceasta. Iar televiziunile fondate de mine au fost mereu critice la adresa puterii deţinute, pe rând, de PSD, PD-L sau PNL, Iliescu, Constantinescu sau Băsescu”.

×
Subiecte în articol: politica