x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Am pornit în PSD de la lipit afişe, ştiu cât de important e să cunoşti acest partid

Dăncilă: Am pornit în PSD de la lipit afişe, ştiu cât de important e să cunoşti acest partid

29 Iun 2019   •   14:26
Dăncilă: Am pornit în PSD de la lipit afişe, ştiu cât de important e să cunoşti acest partid
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele interimar al social-democraţilor, Viorica Dăncilă, a afirmat joi, că este membru al acestui partid de 23 de ani şi a pornit de la lipit afişe, ajungând membru al Parlamentului European şi premier, punctând, în acest context că este important să cunoşti PSD.

"În 23 de ani de când sunt membru al PSD am pornit alături de colegele şi colegii mei de la lipit afişe, de la consilier local, consilier judeţean, membru al Parlamentului European şi, prin voia dumneavoastră, prim-ministru al României. Ştiu cât de important este să cunoşti acest partid, să ţii legătura cu oamenii, să îi asculţi pe oameni, ştiu cât de important este faptul că priorităţile lor sunt mai importante decât priorităţile noastre, că atunci când intri într-o luptă să ai certitudinea că şi câştigi acea luptă.(...) Dacă te îndepărtezi de oameni, dacă agenda noastră nu este aceeaşi cu cea a românilor, se întâmplă ceea ce s-a întâmplat la alegerile europarlamentare, iar PSD nu mai are voie să piardă, PSD trebuie să meargă spre victorie", a spus Dăncilă la congresul PSD, în prezentarea sa ca şi candidat la funcţia de preşedinte al partidului.

Ea a adăugat că PSD începe un nou capitol.

"Acest congres, aceste alegeri, nu sunt despre o persoană, nu sunt despre putere sau interese, nu sunt despre mize mărunte sau de moment, sunt pentru PSD. Sunt despre drumul pe care vrem să mergem, sunt despre ce ne dorim pentru România, sunt despre calea pe care vrem să o construim. Trebuie să recunoaştem, PSD se află într-un moment dificil. Rezultatele alegerilor europarlamentare ne-au dezamăgit, dar a pierde o bătălie nu înseamnă că am pierdut războiul. De noi depinde cum vom construi, cum ne vom raporta la următoarele campanii electorale", a menţionat aceasta.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dancila psd