x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă, întrebată dacă protejarea lui Tăriceanu a fost o greşeală: „Cred că da”

Dăncilă, întrebată dacă protejarea lui Tăriceanu a fost o greşeală: „Cred că da”

21 Oct 2019   •   19:09
Dăncilă, întrebată dacă protejarea lui Tăriceanu a fost o greşeală: „Cred că da”

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni că a fost o greşeală protejarea de către PSD a lui Călin Popescu-Tăriceanu în Senat, atunci când s-a discutat despre solicitarea DNA.

Întrebată, la Palatul Parlamentului, dacă protejarea lui Călin Popescu-Tăriceanu de către PSD când s-a cerut de către DNA începerea urmăririi penale a acestuia a fost o greşeală, Dăncilă a răspuns: „Cred că da”.

Plenul Senatului a respins, în luna iunie, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu, care, la acea vreme, era preşedintele Camerei superioare a Parlamentului.

Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 38 de senatori, 71 au votat împotrivă şi unul s-a abţinut.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă