x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Intru în campania electorală cu dorința de a învinge

Dăncilă: Intru în campania electorală cu dorința de a învinge

12 Oct 2019   •   11:30
Dăncilă: Intru în campania electorală cu dorința de a învinge
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că intră în campania electorală cu dorinţa de a învinge şi cu gândul la fiecare român care trebuie să creadă în această ţară şi în viitor.
"Intru în campania electorală cu dorinţa de a învinge, cu gândul la fiecare român care trebuie să creadă în această ţară şi în viitorul lor, cu dorinţa de a avea alături de mine cât mai mulţi români, echipa PSD şi fiecare care are o speranţă şi încredere că putem să mişcăm lucrurile în această ţară. Am demonstrat acest lucru ca prim-ministru, pot să mă uit în ochii fiecărui român, nu am luat nicio măsură împotriva românilor şi cred că pot demonstra aceeaşi determinare şi aceeaşi luptă pentru România şi pentru români în calitatea de preşedinte", a afirmat Viorica Dăncilă înainte de a intra la evenimentul de lansare a candidaturii la prezidenţiale, organizat la Romexpo.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă