x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Prea mult timp dezvoltarea României a fost ţinută în loc de lipsa de finanţare şi interese politice

Dăncilă: Prea mult timp dezvoltarea României a fost ţinută în loc de lipsa de finanţare şi interese politice

14 Apr 2019   •   19:00
Dăncilă: Prea mult timp dezvoltarea României a fost ţinută în loc de lipsa de finanţare şi interese politice

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, la Palatul Victoria, că prea mult timp dezvoltarea României a fost ţinută în loc de lipsa de finanţare, birocraţie excesivă şi interese politice.

Prim-ministrul Dăncilă a participat la ceremonia de semnare a trei contracte de infrastructură, unul privind Autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 1 Sibiu-Boiţa, unul privind lotul 3 al Autostrăzii de centură a municipiului Bucureşti, secţiunea Sud şi al treilea privind furnizarea sistemului de siguranţă şi automatizarea traficului pentru Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei-Eroilor.

"Prea mult timp dezvoltarea României a fost ţinută în loc de lipsa de finanţare, birocraţie excesivă şi interese politice. Guvernul pe care îl conduc şi-a asumat misiunea de a pune lucrurile în mişcare şi de a înlătura blocajele şi mă bucur că reuşim. (...) Semnarea astăzi a celor trei contracte de investiţii este confirmarea faptului că Guvernul PSD-ALDE are capacitatea să găsească soluţii pentru proiectele de infrastructură care stagnează de prea mult timp. Autostrada Sibiu-Piteşti este unul din proiectele majore de infrastructură rutieră ce va asigura conexiunea cu reţeaua TEN-T, respectiv Coridorul IV Paneuropean. Acest Guvern a luat măsurile necesare pentru a face posibilă semnarea contractului şi începerea lucrărilor şi mă refer aici la asigurarea resurselor financiare, atât din fonduri europene, cât şi naţionale, obţinerea acordului de mediu, precum şi la actualizarea indicatorilor tehnico-economici care să răspundă realităţii din teren. Semnarea contractului pentru secţiunea 1 Sibiu-Boiţa este primul pas concret făcut în ultimii 10 ani pentru începerea lucrărilor la prima autostradă din România care trece munţii", a spus Dăncilă.

Dăncilă a menţionat că s-au făcut progrese şi pentru finalizarea a două proiecte de infrastructură vitale pentru Bucureşti.

"Prin semnarea contractului de proiectare şi execuţie pentru lotul 3 al autostrăzii de centură a Bucureştiului, în lungime de aproximativ 18 km, aducem mai aproape de finalizare realizarea acestui proiect, care va contribui la fluidizarea traficului din Capitală. Am reuşit să asigurăm finanţarea europeană necesară, în pofida faptului că unii oameni politici români au încercat la Bruxelles să blocheze fondurile europene pentru acest proiect foarte important pentru România. (...) Un alt proiect aşteptat de bucureşteni este Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei-Eroilor. Prin contractul semnat astăzi se realizează sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului, ultima etapă înainte de darea în exploatare a acestei magistrale de metrou, astfel încât să poată fi dată în funcţiune până la sfârşitul anului", a precizat premierul.

Potrivit acesteia, autorităţile vor urmări cu mare atenţie ca lucrările să fie executate cu încadrarea în termenele stabilite şi la standarde înalte de calitate.

"Statul român este partener corect al mediului de afaceri, îşi achită la timp facturile, îşi îndeplineşte obligaţiile, dar nu acceptă întârzieri ale termenelor", a subliniat şefa Guvernului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila