x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Preşedinţia română la Consiliul UE a fost condusă de Guvern, nu funcţionarii şi diplomaţii au realizat mandatul

Dăncilă: Preşedinţia română la Consiliul UE a fost condusă de Guvern, nu funcţionarii şi diplomaţii au realizat mandatul

16 Iul 2019   •   19:15
Dăncilă: Preşedinţia română la Consiliul UE a fost condusă de Guvern, nu funcţionarii şi diplomaţii au realizat mandatul

Preşedinţia română la Consiliul UE a fost condusă de Guvern, nu funcţionarii şi diplomaţii României au realizat acest mandat, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, marţi, la dezbaterea de evaluare a bilanţului Preşedinţiei României a Consiliului UE, organizată în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în replică la criticile aduse de europarlamentarul PLUS Dragoş Tudorache.

"Nu funcţionarii şi diplomaţii României au făcut, au realizat Preşedinţia. Preşedinţia a fost condusă de Guvernul României. La fiecare reuniune, ministrul a prezidat lucrările, a fost o foarte bună cooperare pentru care i-am felicitat pe experţii noştri, pe toţi cei care s-au implicat, pe toţi cei care au acţionat cu adevărat pentru România, şi nu împotriva României. Cu câteva minute înainte mă întreba cineva: credeţi că eurodeputaţii români vor fi uniţi în a aduce un plus de imagine României? Şi atunci am spus: da! Acum plec dezamăgită, cu oameni ca dumneavoastră nu vom aduce un plus României. Lăsaţi să rezolvaţi problemele acasă, nu veniţi cu ele în Parlamentul European, pentru că aceste lucruri nu aduc un plus de imagine ţării noastre", a afirmat Dăncilă.

Premierul a punctat faptul că, în vreme ce mai mulţi eurodeputaţi din alte state membre au felicitat România, Dragoş Tudorache a adus critici.

"Mai mult, toată lumea a felicitat Preşedinţia României, au fost şi lucruri pe care unii dintre eurodeputaţi au crezut că le putem face mai bine, dar nu au criticat şi nu o să vedeţi aici, în Parlament, foarte mulţi eurodeputaţi care-şi critică ţara, dar dumneavoastră aţi făcut-o atunci când vicepreşedintele Comisiei Europene (Maros Sevcovic - n.r.) a spus: 'România are un motiv de sărbătoare'. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că Uniunea Europeană, documentaţi-vă un pic înainte, nu are atribuţii pe Sănătate, Educaţie şi Cultură, vine cu proiecte, deci, aţi vorbit şi de trei elemente pe care nu le cunoaşteţi", a mai declarat Dăncilă.

Ea a adăugat că, în opinia sa, eurodeputatul Dragoş Tudorache nu are cunoştinţă despre realizările Preşedinţiei române la Consiliul UE.

"Nu cunoaşteţi faptul că, pe timpul Preşedinţiei, o ţară nu poate interveni, trebuie să fie un facilitator de consens şi asta a făcut România. Şi m-aş fi bucurat dacă la acest proiect deosebit de important pentru ţara mea, acest proiect destul de important (...) pentru toţi cetăţenii europeni s-ar fi găsit consens, pentru că am găsit consensul la Comisia Europeană, am găsit consensul la Consiliul European, am găsit consens în rândul multor europarlamentari, am găsit consens la preşedintele Parlamentului European. Şi toţi am înţeles că UE este într-un moment de cotitură şi dacă nu vom acţiona uniţi, nu vom da un sens bun construcţiei europene. Şi am ascultat toate sfaturile şi împreună am realizat toate aceste lucruri. Eu cred că acestea trebuie să ne ghideze şi pe următoarea perioadă, să aducem plusvaloare. Cetăţenii nu au nevoie de scandal, cetăţenii au nevoie de lucruri care să-i ajute în viaţa de zi cu zi, de politici mai apropiate de ei, nu de lucruri pe care să le aducem în spaţiul public crezând că avem mai multă însemnătate din punct de vedere politic", a susţinut Dăncilă.

În intervenţia sa, eurodeputatul Dragoş Tudorache a afirmat că prima Preşedinţie a României la Consiliul UE a fost una "a contrastelor".

"La nivel tehnic, funcţionarii şi diplomaţii români au reuşit să finalizeze 90 de dosare legislative şi non legislative. De aceea vreau să-i felicit pe profesioniştii din spatele scenei, cei care primesc mult prea rar cuvântul 'mulţumesc' pentru munca depusă în aceste 6 luni. Nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre eşalonul politic al acestei Preşedinţii. Cu regret trebuie să spun că actualul Guvern de la Bucureşti a fost mult prea preocupat de problemele cu justiţia ale liderilor săi, decât să asigure o Preşedinţie ambiţioasă. Această lipsă de ambiţie politică a fost dublată şi de o retorică antieuropeană şi populistă din partea partidelor de guvernământ. Din fericire, această retorică a fost drastic sancţionată de cetăţenii români la votul din 26 mai. România a dovedit că este mult mai mult decât politicienii care o reprezintă", a spus Tudorache.

El a adăugat că "România înseamnă cetăţenii care au stat la cozi pentru a vota pentru o Românie europeană".

"Cu siguranţă, ei meritau mai mult de la această oportunitate, care vine o dată la 14 ani. După această Preşedinţie, Consiliul rămâne dator în planul politic pe mai multe dosare sensibile şi foarte importante pe care nu a reuşit să avanseze în ultimele luni. Aş menţiona aici doar 3 dintre acestea. În primul rând, este nevoie de deblocarea discuţiilor privind Cadrul Financiar Multianual, nu este acceptabil să repetăm greşeala de la Cadrul Financiar precedent, când adoptarea întârziată a dus la amânarea contractelor naţionale de parteneriat şi au afectat beneficiarii finali. Avem nevoie să asigurăm resurse suficiente pentru politica agricolă şi pentru o politică de coeziune care să asigure convergenţa reală între Estul şi Vestul continentului. Avem nevoie de mai multă Europă în Sănătate şi Educaţie atât în ceea ce priveşte alocarea de fonduri, cât şi pentru adoptarea de standarde minime de calitate la nivel european", a argumentat Tudorache.

Nevoia de deblocare cât mai rapidă a numirii procurorului-şef al Parchetului European a fost o altă temă abordată de reprezentantul PLUS.

"Blocajul numirii a fost unul politic, iar deblocarea trebuie să fie tot un act de voinţă politică. Aştept de la Preşedinţia finlandeză să vină cât mai repede la masa negocierilor cu Parlamentul pentru a ajunge la un acord", a mai spus Tudorache.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dancila consiliul uniunii europene