x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Sunt bani de salarii şi pensii; să nu creăm îngrijorări!

Dăncilă: Sunt bani de salarii şi pensii; să nu creăm îngrijorări!

23 Mai 2018   •   14:17
Dăncilă: Sunt bani de salarii şi pensii; să nu creăm îngrijorări!

Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări miercuri că "sunt bani de salarii şi pensii", precizând că îşi doreşte să nu fie create îngrijorări în rândul salariaţilor sau al pensionarilor. "Nu există nicio problemă şi chiar aş vrea să nu creăm îngrijorări în rândul pensionarilor că nu am putea să le dăm pensia sau în rândul salariaţilor. Sunt bani de salarii şi pensii. Domnul preşedinte poate să spună, e opinia dumnealui, dar eu vă spun realitatea - avem bani de salarii şi pensii", a subliniat Dăncilă

 

Intrebata dacă vede afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la salarii şi pensii ca fiind încă un pas în "războiul" şefului statului cu ea, Dăncilă a răspuns: "Este opinia domnului preşedinte, eu întotdeauna am fost adepta consensului, a unei abordări interinstituţionale foarte bune, nu vreau (...) să comentez acest lucru. Eu voi merge pe drumul meu. Pentru mine important este să duc la bun sfârşit programul de guvernare şi voi face acest lucru".

Solicitata sa spuna dacă o să-l cheme pe şeful statului la o discuţie, Dăncilă a precizat: "Nu-mi permit să chem eu preşedintele la o discuţie".

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, marţi, Guvernului şi PSD să precizeze "clar, răspicat, cu argumente" ce au de gând cu Pilonul II de pensii şi dacă mai există bani pentru bani şi salarii până la finalul anului.

"Cred că Guvernul şi PSD trebuie să răspundă public, clar, documentat la două întrebări: Ce aveţi de gând cu Pilonul II de pensii? Clar, răspicat, cu argumente. Iar întrebarea a doua pentru Guvern este următoarea: Mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului?", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni. AGERPRES

×