x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă, un nou apel către Iohannis să accepte o dezbatere

Dăncilă, un nou apel către Iohannis să accepte o dezbatere

01 Noi 2019   •   12:02
Dăncilă, un nou apel către Iohannis să accepte o dezbatere
Sursa foto: Lucian Alecu

Candidatul PSD la preşedinţia României, premierul demis Viorica Dăncilă, a lansat un nou apel către contracandidatul Klaus Iohannis să accepte o dezbatere publică pe realizările de până acum şi proiectele pe care le au ambii candidaţi, înainte de alegerile din 10 noiembrie.

"Fac un apel şi de aici, de la Timişoara, către preşedintele Iohannis, să accepte o dezbatere unu la unu, în care candidatul Iohannis să vină cu tot ceea ce a realizat pentru România şi pentru români în cei cinci ani, iar premierul Viorica Dăncilă să vină cu tot ceea ce a realizat în cei un an şi nouă luni de mandat pentru România şi români. Cred că indiferent de funcţia pe care o ocupăm în statul român, mai ales când suntem pe cele mai înalte funcţii din statul român, trebuie să venim în faţa cetăţenilor să le spunem ceea ce am făcut pentru ei. Pentru a face pasul următor şi a veni în faţa opiniei publice cu ceea ce vrem să facem, noi, cei care am ocupat aceste funcţii, trebuie să vorbim în primul rând de ceea ce am făcut. De aceea cred că este un act de normalitate această dezbatere, în care fiecare să spunem ce făcut şi pe urmă să venim cu creionarea viitorului acestei ţări", a spus Dăncilă, într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, la Timişoara.

AGERPRES

×