x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Chiţoiu renunţă la funcţia de secretar general al ALDE şi se retrage din politică

Daniel Chiţoiu renunţă la funcţia de secretar general al ALDE şi se retrage din politică

11 Ian 2016   •   14:48
 Daniel Chiţoiu renunţă la funcţia de secretar general al ALDE şi se retrage din politică

Fostul ministru al Economiei Daniel Chiţoiu a anunţat luni că se va retrage din viaţa politică pentru a se ocupa mai mult de activitatea profesională, afirmând că a renunţat la funcţia de secretar general al ALDE.

"La acest început de an am luat decizia de a renunţa la funcţia de secretar general ALDE şi de a face paşii necesari retragerii din viaţa politică pentru perioada ce va urma, astfel încât să pot dedica mai mult timpul activităţii profesionale. Nu mi-a fost uşor să iau această decizie, dar am ţinut cont de considerente de ordin personal atunci când am decis să fac acest pas. Voi rămâne un liberal, un om dedicat ideilor şi principiilor de dreapta, un susţinător al ALDE şi al proiectelor sale. Pentru a nu exista motiv de speculaţie cu privire la gestul meu, vă transmit că a fost o hotărâre unilaterală în urma căreia am decis să îmi dedic mai mult timp activităţii în mediul privat. Rămân membru ALDE şi privesc cu încredere viitorul formaţiunii noastre politice în faţa alegerilor locale şi parlamentare din 2016", a scris Chiţoiu pe Facebook.

Daniel Chiţoiu este în prezent deputat ALDE de Giurgiu. El a părăsit PNL în luna iulie 2014, iar activitatea sa parlamentară a fost destul de modestă: 7 luări de cuvânt în şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor şi 3 propuneri legislative iniţiate.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: daniel chitoiu politica retragere ALDE partide