x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Constantin: Ministerul Agriculturii încearcă să creeze condiţii pentru ca agricultorii să-şi irige culturile

Daniel Constantin: Ministerul Agriculturii încearcă să creeze condiţii pentru ca agricultorii să-şi irige culturile

17 Mai 2013   •   19:43
Daniel Constantin: Ministerul Agriculturii încearcă să creeze condiţii pentru ca agricultorii să-şi irige culturile

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, s-a aflat, vineri, în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, pentru a vizita mai multe staţii de pompare şi de punere sub presiune, dar şi canalul de irigaţii din amenajarea Pietroiu - Ştefan cel Mare, alimentat cu apă din Braţul Borcea, informează agerpres.ro.

Daniel Constantin a dorit, astfel, să arate agricultorilor că Ministerul Agriculturii este pregătit şi încearcă să creeze condiţii mult mai bune pentru ca agricultorii să îşi irige culturile, costurile să fie mai mici prin aducerea apei mai aproape de culturile pe care le au, dar să tragă şi un semnal de alarmă cu privire la necesitatea asocierii agricultorilor în vederea reducerii costurilor cu irigaţiile, iar producţia obţinută să fie vizibil mai mare.

Amenajarea Petroiu-Ştefan cel Mare vizitată de ministru are o suprafaţă de 54.103 hectare, din care 21.800 de hectare în judeţul Călăraşi, fiind alimentată de SPA Pietroiu din apele braţului Borcea, staţie ce are în componenţă nouă agregate de pompare, din care funcţionează doar două.

Ministrul a văzut sala pompelor şi a aflat cu această ocazie că agregatele de pompare din respectiva staţie, cu care se lucrează la ora actuală, există din anul 1969, fiind depăşite fizic şi moral.

"Încercăm să găsim surse de finanţare şi să convingem Comisia Europeană, pentru că aparatura este depăşită ca durată de viaţă. Noi, practic, tragem de ele, facem toate eforturile ca să funcţioneze. Pentru a reabilita staţiile de pompare viabile din punct de vedere economic, la nivel naţional, din ceea ce au solicitat fermierii, am avea nevoie de un miliard de euro pentru a deservi, astfel, peste 800.000 de hectare. Avem propuneri pentru fiecare amenajare în parte. Dacă ar iriga toţi fermierii, costurile generale ar fi diminuate substanţial. Dincolo de dorinţa şi nevoia noastră de a investi în infrastructura de bază, este nevoie şi de un angajament al celor care sunt în amenajările de irigaţii, de a utiliza aceste sisteme. Nu vom face o chestiune generalizată la nivel naţional. Şi atunci discutăm numai cu fermierii care sunt constituiţi în organizaţii, în federaţii în special, pentru a putea stabili taxe pe fiecare amenajare în parte", a explicat ministrul.

De asemenea, acesta a afirmat că se poartă discuţii cu toţi agricultorii din amenajările de irigaţii să se unească şi să-şi irige culturile, costurile urmând să fie, astfel, mult mai mici.

În acest context, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigat, Viorel Nica, a declarat că pe cele 57.000 de hectare din cadrul sistemului Petroiu - Ştefan cel Mare există o federaţie prin intermediul căreia se doreşte modernizarea tuturor staţiilor de pompare şi de punere sub presiune, cu fonduri atât din cotizaţii, cât şi cu sprijinul ministerului, sperându-se ca din toamna acestui an să se înceapă modernizarea lor.

Alături de ministrul Agriculturii s-au aflat şi prefecţii judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, Constantin Atanasiu şi George Iacob, conducerile Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), reprezentanţi ai Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigat, producători agricoli, dar şi parlamentarii Valeriu Steriu şi Liviu Tomoiagă.  

×
Subiecte în articol: daniel constantin irigaţii