x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Decizie controversată a PSD. Nu se depune nicio moțiune de cenzură

Decizie controversată a PSD. Nu se depune nicio moțiune de cenzură

de Ion Alexandru    |    27 Dec 2019   •   08:28
Decizie controversată a PSD. Nu se depune nicio moțiune de cenzură

Parlamentul nu ripostează în niciun fel ca urmare a asumării, de către guvernul liberal, a răspunderii pe Legea Bugetului de Stat. Social-democrații aveau termen să depună o moțiune de cenzură până aseară, însă, pe ultima sută de metri, au anunțat că nu vor face acest demers. Oficial, PSD nu ar fi găsit sprijin din partea altor formațiuni politice parlamentare. Neoficial, se pare că nici nu au luat niciodată în serios o astfel de variantă. Iar ideea dărâmării Guvernului Orban și a declanșării alegerilor parlamentare anticipate nu mai surâde nimănui, nici chiar celor de la USR, care, în ultimele sondaje de opinie, a scăzut semnificativ în intenția de vot.

 

Termenul de trei zile pentru depunerea moțiunii de cenzură, ca formă de sancțiune a asumării răspunderii pe Legea Bugetului de către Executiv, a expirat aseară, astfel încât proiectul inițiat și adoptat prin ocolirea Parlamentului va fi, cel mai probabil, promulgat. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, ieri, că nu va exista nicio moțiune de cenzură, deoarece nicio altă formațiune politică parlamentară nu s-a arătat interesată să susțină acest demers împotriva Guvernului Orban.

În aceste condiții, singurul lucru care mai poate fi făcut pentru amendarea, pe fond și pe formă, a Bugetului este un atac la Curtea Constituțională. Acesta poate fi ori sub forma unui conflict juridic de natură constituțională, care nu poate fi însă inițiat de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților, sau a invocării excepției de neconstituționalitate. Ambele proceduri pot fi însă inițiate abia după ce se termină vacanța parlamentară și după ce va începe noua sesiune parlamentară. Pe surse însă, social-democrații sunt rezervați și cu privire la efectuarea acestor demersuri, după ce planul moțiunii de cenzură a căzut, în mod inexplicabil.

 

Toată lumea în „cazărmi”

În timp ce PSD nu face nimic pentru a sancționa Guvernul, invocând lipsa de interes a celorlalte formațiuni din Parlament, o altă temă pe care s-a bătut moneda în ultima perioadă tinde să devină istorie. Este vorba despre tema alegerilor parlamentare anticipate. Surse politice afirmă că, după ce, în această săptămână, pe piață au apărut mai multe sondaje de opinie care arată că USR scade în intenția de vot, partidul condus de Dan Barna ar fi ajuns la concluzia că alegerile anticipate, în acest moment, nu ar avantaja deloc formațiunea, ba dimpotrivă.

Reamintim că, potrivit unui sondaj CURS, USR s-ar afla la 14 procente în intenția de vot, cu șapte la sută mai puțin decât la alegerile europarlamentare din luna mai. Iar UDMR, ALDE și PMP ar avea serioase probleme cu realizarea pragului electoral de 5 la sută. În schimb, Pro România s-ar afla undeva la 6 procente. PSD este singurul partid care crește, ajungând la 31%, în timp ce PNL se menține la 35 de procente, cu trend de stagnare.

 

S-a rezolvat, nu se poate! Premierul Ludovic Orban poate sta liniștit, după ce a ocolit Parlamentul în privința Legii Bugetului.

×