x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică DECLARAŢII DE AVERE / Guvernul stă pe un munte de bani

DECLARAŢII DE AVERE / Guvernul stă pe un munte de bani

de Monica Iordache Apostol    |    06 Ian 2009   •   00:00
DECLARAŢII DE AVERE / Guvernul stă pe un munte de bani

Declaraţiile de avere ale miniştrilor, afişate ieri pe site-ul Guvernului, arată că din actualul Executiv fac parte unii dintre cei mai bogaţi politicieni ai României.



Ministrul Internelor, Gabriel Oprea, cel al Sănătăţii, Ion Bazac, cel al Mediului, Nicolae Nemirschi, cel al Trasporturilor, Radu Berceanu, sau cel al Economiei, Adriean Videanu, cel al IMM-urilor, Nicolae Niţă, deţin toţi averi impresionante. Printre cei mai puţin înstăriţi este premierul Emil Boc, iar cel mai modest membru al Guvernului este ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

CASE Şi APARTAMENTE
Premierul Boc deţine, împreună cu soţia, un apartament de 63 mp la Cluj-Napoca, cu o valoare impozabilă de 44.317 lei, cumpărat în 1995. Vicepremierul Dan Nica deţine din 1993, la Galaţi, un apartament de 100 metri pătraţi. Ministrul pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, deţine, tot împreună cu soţia, două locuinţe: un apartament de 50 mp şi o casă de 603 mp, ambele în Braşov. Valoarea impozabilă a apartamentului este de 43.500 lei, iar cea a casei de 441.600 lei. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, deţine trei locuinţe, în România şi Spania. Unul dintre cele trei apartamente are 86 metri pătraţi, este pe Strada A.I. Cuza din Craiova şi are o valoare de impozitare de 170.000 lei. Al doilea apartament are 55 metri pătraţi, este situat pe Bulevardul Regina Maria din Râmnicu-Vâlcea şi are o valoare de impozitare de 56.000 lei. Cea de-a treia locuinţă se află în Spania, a fost cumpărată în perioada 1999-2003, are 68 metri pătraţi şi o valoare de 62.000 de euro.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, deţine o casă în Oradea şi un apartament de peste 200 metri pătraţi în Aleea Modrogan din Bucureşti, cumpărat în 2007. Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, are, împreună cu soţia sa, două case de locuit în Drobeta Turnu-Severin. Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, deţine o casă de locuit, de 65 metri pătraţi, la Baia de Fier, şi încă două apartamente. Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, deţine o casă de locuit, de 400 mp, în Bucureşti, obţinută prin moştenire, şi 50% dintr-un apartament cu o suprafaţă de 130 mp, cumpărat în Capitală, în anul 2000, împreună cu mezzo-soprana Sarah Nassif. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, are o casă aflată în construcţie în satul Ciofliceni, pe un teren concesionat pentru 99 de ani, şi două apartamente în Bucureşti. Gheorghe Pogea, noul ministru al Finanţelor, deţine un apartament şi o casă de vacanţă în judeţul Hunedoara. Ministrul Muncii, Marian Sârbu, este proprietarul unei vile în judeţul Ilfov. Cel mai bine stă ministrul de Interne, Gabriel Oprea, care are două case de 800 metri pătraţi şi una de 450 metri pătraţi în Bucureşti şi Pipera, două apartamente în zone centrale din Capitală şi două case de vacanţă la Predeal şi Mangalia, în total şapte imobile. Şi ministrul Tineretului, Monica Iacob-Ridzi, deţine împreună cu fratele şi cu mama sa cinci terenuri şi şapte imobile, majoritatea fiind moştenite în anul 2005. Ministrul Turismului, Elena Udrea, nu are decât un apartament şi o casă de locuit. Ministrul Sănătăţii, Mihai Bazac, are un apartament în Monaco, două în Bucureşti şi o casă de locuit, iar ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, are doar un apartament. Spaţii comerciale au ministrul Mediului, Ion Bazac, – unul, pe lângă trei apartamente şi o casă de vacanţă –, şi ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

TERENURI
În fruntea listei proprietarilor de terenuri se află ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, care are 12 terenuri, majoritatea în judeţul Braşov. Printre latifundiari se află şi Elena Udrea, care deţine cinci terenuri în Bucureşti. Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, deţine două terenuri în judeţul Bihor. Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, are trei terenuri în Mehedinţi, iar ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta are unul singur, la Baia de Fier. Noul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a moştenit două terenuri agricole, în comunele Matca (35 hectare) şi, respectiv, Corod (10 hectare), din judeţul Galaţi. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, are şi el un teren intravilan, în judeţul Hunedoara, iar cel al Sănătăţii, Mihai Bazac, unul în Snagov. Premierul Boc nu are nici un teren.

MAŞINI
Salonul auto al Guvernului este impresionant. Doar premierul Emil Boc s-a limitat la un Peugeot, achiziţionat în leasing şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la un Opel din 2002. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, are o Toyota RAV 4 din 2001 şi un Mercedes S 500 din 2005. Vicepremierul Dan Nica deţine un Audi A4 fabricat în 2002, iar ministrul Dezvoltării regionale, Vasile Blaga, are un autoturism marca BMW şi a vândut anul trecut un Freelander şi o motocicletă Honda. Mihai Stănişoară are un Opel Vectra din 2002. Dacă Adriean Videanu nu are nici un autoturism în proprietate personală, ministrul Sănătăţii, Mihai Bazac, completează colecţia guvernamentală cu trei autoturisme de lux (Maserati, Ferrari şi Range Rover) şi un ATV, iar ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, are un Jeep Cherokee şi o motocicletă Yamaha. Elena Udrea are şi ea un Mercedes. Gabriel Oprea a declarat şi el un Mercedes Benz şi un Volkswagen.

BIJUTERII
Vicepremierul Dan Nica are bijuterii din aur şi argint, în valoare estimată de 30.000 lei, tablouri realizate de pictori contemporani, obţinute în 1988-2005, în valoare de 25.000 lei, o colecţie de timbre româneşti şi străine achiziţionate începând cu anii ’80 până în 2005, la o valoare estimată de 70.000 lei, ceasuri de mână din 1998, 2000 şi 2005 de 15.000 lei şi icoane pictate pe lemn şi sticlă, din 1990-2005, în valoare de 9.000 lei. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, are bijuterii, ceasuri, tablouri şi obiecte de artă în valoare totală de de 222.000 de euro, cumpărate în intervalul 1984-2008. Şi Elena Udrea a declarat bijuterii în valoare de 50.000 de euro.

CONTURI ŞI ACŢIUNI
Premierul Emil Boc defilează cu depozite bancare de peste 160.000 lei plus economii în valută şi o poliţă de asigurare pe numele său şi al copiilor. Ministrul pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, a deschis în 2008 un cont la ING Bank Braşov, cu un sold la zi în valoare de 55.000 de euro. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, deţine un depozit de 800.000 de euro, un cont de 4.200 de euro şi un altul de 6.700 lei, precum şi 1.900 de euro în alt cont deschis în 1999 la BBVA în Spania. Berceanu are 40.000 de acţiuni în valoare de 400.000 lei (80% din capital) la firma AVI SRL din Craiova. Vicepremierul Dan Nica are conturi curente şi depozite bancare la Banc Post (de 19.772 lei, 4.055 de dolari şi 38.950 de euro) şi la BCR (un cont curent din 2004 de 45.959 lei) şi deţine 1.511 părţi sociale (reprezentând 40% din capitalul social) la firma Viticom, cu o valoare la zi de 15.110 lei. Vicepremierul mai este acţionar la şantierul Naval Galaţi şi la Navrom Galaţi. Ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, deţine mai multe conturi în lei, cu o valoare la zi de peste 400.000 lei, şi unul de peste 6.000 de euro, precum şi acţiuni la Banca Transilvania, rafinăria Petrolsub Balc, la România Combi, Romextera şi Remarul. Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, are acţiuni şi plasamente în valoare totală de 85.206 lei la mai multe firme şi două conturi în valoare de 73.000 de euro la Raiffeisen Bank, un cont de 9.500 de dolari la Banca Română pentru Dezvoltare şi un cont cu 560 de RON la BCR. Victor Ponta are un cont curent de 18.750 lei şi a primit un cadou de nuntă de 70.000 de lei. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, are un cont bancar în lei de 327,75 lei şi unul de 44,17 de euro. Ministrul Videanu are plasamente, investiţii şi împrumuturi acordate de 145.219 lei la compania Titan Mar, 66.640 lei la firma Secon, 171.640 lei la firma Pecon, 396.000 lei la Equity Invest, 1.500 lei la Ada Promotion Dev, 11.061 lei la Auto Marcus Group şi 260 lei la firma Marmosim. Elena Udrea a declarat un cont de 15.000 de euro şi încasarea de dividende de 2.000.000 lei de la patru firme, inclusiv Dalli International. Despre aceasta din urmă, Udrea notează în declaraţia de interese că este altă firmă decât Dalliexim, care administrează parcările din Bucureşti. Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, este asociat în cadrul a două firme, SC Promedas Mamaia SRL, unde deţine 50% din capitalul social, respectiv SC All Class SRL – 25% din capital. Ministrul Muncii, Marian Sârbu, are în România conturi şi depozite bancare de 109.800 de euro şi 11.900 lei, iar o mare parte a banilor economisiţi au fost investiţi în hârtii de valoare (titluri de stat, certificate, obligaţiuni), însumând 119.440 lei. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat că are două conturi bancare în lei, de 64.900 lei, două în euro, de 11.700 de euro şi o asigurare de viaţă de 17.000 lei contractată în 2007. Ministrul Sănătăţii are conturi de peste 2,8 milioane de lei şi 121.000 de dolari. În ultimul an, Bazac a mai obţinut venituri din vânzarea acţiunilor pe care le deţinea la Credit Europe Bank, din care a câştigat peste 1,2 milioane de euro. Familia Bazac deţine pachetul majoritar de acţiuni la Forza Rossa, firma care importă autoturismele marca Ferrari în România, şi la compania Inox Distribution, estimate la peste 672.435 lei.

7 case are ministrul Internelor, Gabriel Oprea

12 terenuri are ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă

220 de mii de euro
reprezintă valoarea bijuteriilor şi a tablourilor deţinute de ministrul Economiei, Adriean Videanu

×