x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică DEMISIE - Dorin Marian pleacă din Palatul Victoria

DEMISIE - Dorin Marian pleacă din Palatul Victoria

de Gabi Golea    |    10 Oct 2008   •   00:00

Se pare că Dorin Marian, şeful Cancelariei Primului-Mi­nistru, a demisionat în urmă cu două zile



Se pare că Dorin Marian, şeful Cancelariei Primului-Mi­nistru, a demisionat în urmă cu două zile

Surse din Palatul Victoria ne-au declarat că decizia nu a fost făcută publică deoarece s-ar fi suprapus cu demiterea lui Adomniţei, Ministrul Educaţiei, ceea ce s-ar fi interpretat ca o şubrezenie a echipei Tăriceanu. Cert este că în ultimele săptămâni Dorin Marian nu a mai participat la manifestări publice. El a fost numit în funcţie prin decizia Primului Ministru  în 12 iulie 2007. Şeful Cancelariei are un rol cheie în funcţionarea Executivului, având atribuţiile coordonatorului principal de credite pentru Cancelaria Primului Ministru şi pentru organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice.

Dorin Marian a fost "recuperat" din echipa de la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, ocupând în perioada 1996-2000 funcţiile de consilier pe probleme de Apărare şi apoi şef al Administraţiei Prezidenţiale. A fost director al campaniei electorale a CDR pentru alegerile din 2000, încheiate cu un eşec usturător.

Înainte de a fi numit la Cancelaria din Palatul Victoria a lucrat la Rompetrol, firma lui Dinu Patriciu; apoi a înfiinţat o firmă de consultanţă pentru activităţi din domeniul echipamentelor strategice. A fost interesat direct de un program cu cântec (Frontiera), unde se înregistrează o serie de restanţe majore. Dorin Marian nu a fost inclus în delegaţia premierului Tăriceanu care participă la Summit-ul interguvernamental româno-italian, unde primul-ministru este însoţit de opt miniştri. Marian nu a fost prezent nici la Aeroportul Otopeni la plecarea delegaţiei spre Roma, fapt care vine să întărească informaţiile neoficiale despre demisia din postul de şef al Cancelariei

×
Subiecte în articol: politic dorin marian