x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputații au respins proiectul de Cod administrativ propus de UDMR

Deputații au respins proiectul de Cod administrativ propus de UDMR

06 Mai 2020   •   14:46
Deputații au respins proiectul de Cod administrativ propus de UDMR

Camera Deputaților a respins, miercuri, proiectul de Cod administrativ depus de UDMR, care prevedea că limbile minorităților devin oficiale în administrația locală, în anumite situații. Proiectul a trecut anterior fără vot în Senat.

Proiectul de lege a fost susţinut de doar 21 deputaţi, 287 de voturi fiind pentru repingerea acesteia. Proiectul iniţiat de UDMR a trecut săptămâna trecută fără dezbatere şi vot în Senat.

Deputaţii s-a acuzat reciproc în plenul Camerei Deputaţilor pe tema proeictului depus de UDMR. Maghiarii au fost ţinta atacurilor, dar nici liberalii nu au scăpat de înţepăturile social-democraţilor şi ale liderului Pro România, Victor Ponta.

„A revenit preşedintele cu o nouă declaraţie. Am auzit că noi am fi pregătit o nouă lovitură grea printr-un cod administrativ paralel. Paralel cu ce? Este un scenariu complotist, este un fake-news. Este instigare la ură, este naţionalism şi xenofobie curată”, a declarat Kelemen Hunor, președintele UDMR.

Liderul deputaţilor PMP, Marius Paşcan, a aruncat replici grele la adresa UDMR.

„Am avut o revelaţie, din nou, a câta oară, orice argumente li s-ar aduce celor de la UDMR, orice li s-ar spune, de 30 de ani o ţin într-o realitate paralelă. Deşi le spun o mulţime că poate au o stare de ebrietate, o stare de euforie, nu vor să rezoneze cu ceea ce se întâmplă în România reală”, a spus Pașcan.

Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi, a etichetat afirmaţile PNL şi ale preşedintelui Iohannis cu privire la colaborarea PSD-UDMR, drept o fumigenă naţionalistă.

„Ne aflăm în situaţia în care, în plină pandemie, preşedintele Iohannis şi patriotarzii de la PNL consideră că enormităţile şi fumigenele naţionaliste pot deturna atenţia oamenilor de la criza sanitară şi cea economică”, a spus Simonis.

Victor Ponta a luat cuvântul şi a criticat acuzaţiile liberalilor, ironizându-i.

„Vreau să fac un apel- să terminaţi cu aceste cretinisme, domnule. Să vorbeşti în 2020 despre luarea Ardealului este un cretinism. (...) Înţeleg că Guvernul PNL este învestit cu voturile unor oameni foarte răi de la UDMR. O să mai ceară votul PNL UDMR-ului şi o să uite cretinismul ăsta cu ”, a declarat Ponta.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a intervenit în cadrul dezbaterilor pentru a pune capăt conflictelor şi a anunţat că Parlamentul va interzice proiectele care vizează autonomia teritorială sau orice formă de diviziune teritorială în România.

Nu este prima oară când parlamentarii se ceartă pe un proiect al UDMR. Săptămâna trecută, senatorii au repins decizional o lege prin care Ţinutul Secuiesc devenea regiune autonomă, cu preşedinte ales odată la patru ani. Şi acest proeict trecuse fără dezbatere şi vot de prima cameră sesizată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: camera deputatilor Cod administrativ udmr