x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputatul Orban i-a stors o lacrimă ministrului Orban

Deputatul Orban i-a stors o lacrimă ministrului Orban

de Aniela Nine    |    Carmen Dragomir    |    20 Sep 2011   •   21:00
Deputatul Orban i-a stors o lacrimă ministrului Orban

Cu zece voturi in plus fata de necesarul de 235, puterea a votat ieri in Parlament infiintarea noului Minister al Afacerilor Europene, care va fi condus de inca consilierul prezidential Leonard Orban (foto). In conditiile in care opozitia anuntase deja ca nu va vota infiintarea noului minister, iar pu­terea detinea oricum voturile necesare, sedinta a fost mai degraba un exercitiu de retorica politica in stilul dambovitean. Schimbul de replici pu­tere-opozitie a fost declansat de premierul Emil Boc, care mai intai a provocat opozitia sa acorde un vot, invocand interesul national in infiintarea respectivului minister si sa "puna umarul" la aducerea banilor europeni, recunoscand ca, "in tara, lucrurile nu stau tocmai bine". "Ati pronuntat des cuvantul interes national, mi-ati starnit fiori, m-am gandit ca veti deveni si dvs. mi­gra­tor po­litic ca­tre partidul in­te­resului na­tio­nal, alaturi de oa­meni care au votat in­to­deau­na pentru interes na­tional: Serban Mi­hai­les­cu, Cu­lita Ta­ra­ta, Eugen Ni­co­li­cea", a iro­ni­zat li­de­rul PSD, Victor Ponta, abor­da­rea lui Emil Boc. Nu­mai ca acest co­men­tariu a atras replica se­nato­ru­lui UNPR Serban Mihailescu, care i-a transmis lui Ponta sa faca "ciocu’ mic", si pe cea a deputatului UNPR Eugen Nicolicea, care l-a ironizat pe Ponta ca, in tinerete, a dus "o viata de aurolac la Paris, dormind in gari, spalandu-se in fantanile arteziene si traind din banii din carucioarele din gara", facand referire la o postare de pe blogul lui Ponta, in care acesta povestise despre tineretea sa la Paris.

Asistand pasiv la replicile putere-opozitie, Leonard Orban, care se ferise si anterior sa faca vreun comentariu politic, privind motivele amanarii inceputului sedintei, a avut totusi un moment in care nu si-a putut stapani lacrimile, atunci cand de la tribuna Parlamentului a luat cuvantul fratele sau, liberalul Ludovic Orban, care si-a explicat decizia de a nu vota. Li­beralul Orban a spus ca nu poate vota pentru ministerul ce va fi condus de fratele sau, caci votul ar fi pentru Guvernul Boc, iar acesta, ca "tot ce s-a nascut din Traian Basescu", nu a facut decat sa faca rau Romaniei, dar nici nu poate sa voteze impotriva fratelui sau, caci nu poate face rau f­amiliei sale. Pentru ministerul lui Orban a votat insa un membru al opozitiei, deputatul PC Tudor Ciuhodaru.

×