x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Desi romanii nu-l vor suspendat - Seful statului pierde din cota de incredere

Desi romanii nu-l vor suspendat - Seful statului pierde din cota de incredere

de Oana Stancu Zamfir    |    23 Feb 2007   •   00:00

Presedintele Traian Basescu a pierdut mai bine de sapte procente din cota de incredere acordata de populatie, releva un sondaj de opinie dat ieri publicitatii de INSOMAR, un institut pe care seful statului nu l-a contestat pana acum.

Fata de luna noiembrie a anului trecut, cand increderea acordata sefului statului se ridica la 56,6%, cercetarea efectuata intre 15 si 20 februarie a.c. (pe un esantion de 1.196 de persoane, cu o marja de eroare de +/- 2,8%) il situeaza pe acesta la 49,3%. El se situeaza inca pe primul loc, urmat de fostul sau consilier, Theodor Stolojan, aflat insa si el pe o tendinta descendenta, de la 42,7% in noiembrie, la 34,8% in prezent. In schimb, premierul Tariceanu se bucura de o usoara crestere - de la 23% la 24,9%. Liderul PC, Dan Voiculescu, castiga si el circa 4 procente (de la 11,3 la 15%).

Din tot Executivul, de cea mai mare incredere se bucura tocmai cel care pleaca din Guvern la solicitarea premierului, ministrul demisionar de la Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Cu o cota de 42,6%, el este urmat de Monica Macovei (35,6%), care a pierdut insa zece procente din nivelul de incredere fata de noiembrie anul trecut.

SUSPENDAREA, NU... Cu toate acestea, suspendarea presedintelui nu este dorita de majoritatea celor intervievati: 53%. Cei care il vor demis pe Basescu reprezinta 23%, in timp ce 15% nu stiu ce sa raspunda, iar 9% se declara dezinteresati de acest subiect. Cei care opteaza pentru demiterea presedintelui argumenteaza prin faptul ca acesta nu a facut nimic bun (12%), ca este incompetent, nu conduce bine tara (10%) sau ca a creat instabilitate si conflicte (9%). Doar 2% invoca incalcarea Constitutiei, iar 9% nu stiu nici un motiv. De partea cealalta, sustinatorii sefului statului afirma ca acesta este un presedinte bun (17%), nu sunt motive pentru suspendare, nu a facut nimic grav (9%) si nu exista altul mai bun (9%). La referendum insa, 41% spun ca se duc cu siguranta, 27% ca s-ar putea, 16% ca probabil nu, iar 16% sigur nu se duc.

UNINOMINALUL, DA. In favoarea introducerii votului uninominal se pronunta 60,3% dintre persoanele intervievate, in timp ce doar 15,9% cred ca ar fi mai bine sa se voteze liste cu candidati propusi de partide, iar 23,9% nu pot aprecia. In aceste conditii, 43,7% dintre intervievati sunt de parere ca referendumul dorit de seful statului este necesar, 27,8% ca nu este, iar 28,4% nu pot aprecia. Daca el se va organiza, 50,7% declara ca vor participa pentru a sustine votul uninominal, 29,2% nu stiu daca ar participa, 10,3% nu ar participa, iar 9,8% ar participa pentru a se opune votului uninominal. Si la alegerile pentru Parlamentul European prezenta se anunta buna, cel putin in declaratii. 44% dintre romani sustin ca vor merge cu siguranta, 37% ca este destul de probabil sa se prezinte, si numai 5,5% dintre respondenti sunt siguri ca nu vor vota.

ALIANTA, INCA DORITA. In ciuda scandalurilor PNL-PD, Alianta D.A. continua sa fie prima in optiunile de vot ale electoratului (41,5%), sustine sondajul INSOMAR, pierzand insa 5 procente fata de noiembrie anul trecut. Este urmata de PSD cu 21,3% si de PNG cu 11,5%, in crestere cu 5 procente fata de aceeasi data. PRM a scazut insa (cu 3,5 procente) la 8,5. UDMR se situeaza la 7%, iar noul partid al lui Stolojan, PLD, obtine 3% din intentiile de vot exprimate.

In situatia in care partidele ar candida separat, PD conduce cu 30%, urmat de PSD, cu 20,8%, PNL 12,9%, PNG 11,7%, PRM 8,4% si UDMR, cu 7,2%. Democratii ar atrage astfel 71,3% din electoratul Aliantei, in crestere cu 5% fata de noiembrie 2006, in timp ce PNL ar fi votat de 26%, in scadere cu 6%.

DEFECTE. O componenta a cercetarii, dedicata calitatilor si defectelor oamenilor politici, releva ca Traian Basescu este apreciat pentru hotarare, fermitate si ambitie (14% dintre respondenti spun asta), pentru popularitate si apropierea de oameni (13 %), insa este considerat mincinos si neserios de 8% dintre respondenti si agresiv si certaret de alti 4%. Premierul Tariceanu este vazut drept un om inteligent, destept si educat de 7% dintre respondenti, in timp ce la capitolul defecte 6% spun ca e mincinos si neserios, iar 5% ca e timid, moale si nehotarat.

×
Subiecte în articol: politic