Din Casa Poporului, la arest. Psihologie parlamentară

Când vine vorba de parlamentari, românii au înclinaţia să dea din mână a lehamite şi să spună „Toţi sunt la fel”. Realitatea îi contrazice, iar dovada peremptorie a faptului că diferă radical între ei este modul cum reacţionează când procurorii vor să-i aresteze. Unii păreau nerăbdători să dea cu ochii de ei „să-mi probez nevinovăţia”, în timp ce alţii mai că nu au scheunat de frică.

O simplă „invitaţie” la DNA, la o cafea cu un procuror, e de natură să dea oricui fiori reci pe şira spinării, iar dacă eşti parlamentar şi pe numele tău ajunge la Casa Poporului o cerere DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale, reţinerii sau arestării, ai nevoie de nervi tari să nu-ţi pierzi cumpătul sau chiar demnitatea. Pentru a-şi pleda cauza înainte de întrevederile cu procurorii, deputaţii şi senatorii au ocazia să se adreseze în plen colegilor care se vor pronunţa prin vot pe solicitările DNA. Din punct de vedere stilistic, abordările diferă substanţial, conturându-se deja o tipologie a reacţiilor. O primă categorie o formează cei care aruncă prosopul în semn de abandon total. Astfel, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din Senat înainte să înceapă votul senatorilor. Alţii nici nu au venit la dezbaterea ce urma să le hotărască soarta, aşa stând lucrurile în cazurile lui Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam sau Nicolae Păun. De altfel, cei doi şi-au anunţat demisia din Parlament de după gratiile arestului preventiv.

Suflete tari sau simulare?

A doua categorie este alcătuită din cei care ţin mai puţin la imunitatea lor decât la ceea ce va spune posteritatea despre ei. Aceştia nu le cer colegilor de Cameră sau de Senat să-i apere de urgia procurorilor, dar ţin să-şi folosească discursul pentru a-şi clama nevinovăţia. „Nu am cerut și nu am avut nimic în plus față de alți miniștri de Interne. Nu am abuzat de funcția ce mi-a fost încredințată. Cer să votați pozitiv cererea privind încuviințarea urmăririi penale”, a spus sec Gabriel Oprea, votând apoi la vedere în favoarea începerii urmăririi penale împotriva sa. „Am fost și sunt un adept al principiului independenței Justiției, consider că toți oamenii trebuie să fie egali în fața legii. Vă solicit să aprobați favorabil cererea de începere a urmăririi penale”, a spus şi senatorul Ion Ariton. Nu toţi însă au procedat atât de milităros. Ioan Oltean nu a făcut un apel pentru sau împotriva cererii DNA, dar le-a sugerat nu foarte subtil că procurorilor nu ar trebui să li se dea apă la moară cu cererile de arestare. „Sunt un om care are responsabilitatea gesturilor și a greșelilor, sunt un om care îşi asumă ceva atunci când greșește, așa cum pot să-mi asum și votul care va fi indiferent ce va spune el. Nu vă cer să votați într-un fel sau altul, vă cer să vă gândiți că ceea ce mi s-a întâmplat mie vi se poate întâmpla și dvs.”, spunea Oltean în decembrie 2015. Un al treilea lot au spus că sunt nevinovaţi, dar nici să dea explicaţii la DNA nu au chef, cum ar fi deputatul Ion Ochi: „Nu consider că e un gest de curaj să mergi în faţa instanţei, e normal, însă ca parlamentar, când se pune problema restrângerii libertăţii unui om, nu voi fi niciodată de acord ca în România excepţia să devină regulă”.

Smiorcăiţii Parlamentului

De pomină au rămas lacrimile lui Varujan Vosganian în plenul Senatului, vărsate în timp ce strângea în mână sticluţa cu mir şi cărţulia cu rugăciuni pentru vremuri de prigoană. Vosganian a invocat echilibrul între puterile statului şi faptul că „brăţările” DNA îi vor distruge reputaţia pe vecie, aşa că a scăpat. Pe coarda sentimentală a marşat şi Cătălin Teodorescu (PNL) şi i-a ieşit. „Vreau să vă spun că azi retrăiesc un vis urât, trăit în urmă cu un an, când mă aflam tot aici în faţa dumneavoastră. Nu am făcut nimic altceva decât să îmi îndeplinesc obligaţiile legale de serviciu. Pentru o Românie dreaptă şi democratică, vă rog cu colegialitate să votaţi împotriva cererii de arestare”, a spus Teodorescu. Cum cei doi au fost vizaţi, fără succes, de două cereri făcute de către Parchet, probabil sunt cei mai doriţi de către procurori dintre parlamentari.


Spre deosebire de Varujan Vosganian, Elena Udrea este probabil cea mai bătăioasă când vine vorba de procurorii care au făcut nu mai puţin de opt cereri împotriva sa. „Eu vreau să fiu reţinută şi vreau să port din nou cătuşe. Haideţi, dacă e circ, să fie până la capăt!”, a clamat ea pe holurile Parlamentului. Mai mult, discursurile sale au fost mai degrabă un rechizitoriu politic la adresa DNA, care, împreună cu SRI, şi-ar fi pus în cap să controleze prin dosare penale întreaga clasă politică.

Cu Dumnezeu înapoi

În fuga de DNA, unii au invocat divinitatea în sprijinul lor. „Dumnezeu fie cu România, Dumnezeu fie cu noi”, a încheiat pledoaria deputatul PNL Cătălin Teodorescu. Dan Şova a fost ceva mai fatalist: „Vreau să vă fac o urare: Dumnezeu să fie cu fiecare dintre noi și să se facă așa cum o să vrea”. Dumnezeu s-a milostivit de ei şi cererile DNA au fost respinse. Între timp, Şova l-o fi mâniat cu ceva, că a doua cerere, din noiembrie, a trecut la vot.


Deputatul Marko Attila nu a vrut să dea ochiii cu procurorii, dar nu s-a lăsat în baza colegilor săi să-l apere. A fugit în Ungaria, iar acum autorităţile române se chinuie să-l înşface cu ajutorul Interpolului.