x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Din nou emoţii pentru "Baronul Puilor": Florin Popescu ar putea fi arestat în urma votului din Camera Deputaţilor

Din nou emoţii pentru "Baronul Puilor": Florin Popescu ar putea fi arestat în urma votului din Camera Deputaţilor

13 Mai 2014   •   08:51
Din nou emoţii pentru "Baronul Puilor": Florin Popescu ar putea fi arestat în urma votului din Camera Deputaţilor

Deputaţii urmează să acorde un vot în cazul lui Florin Popescu, pentru care ministrului Justiţiei a trimis o solicitare de încuviinţare a arestării preventive, marţi, în cadrul sesiunii de vot final.

"Mâine este plen de la ora 9,30 şi se dezbat numai proiecte de respingeri. La ora 12,30 este planificat un vot final. Votul final va cuprinde toate problemele care au fost trimise la votul final", a declarat luni secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.

În acest caz s-a mai încercat acordarea unui vot şi în şedinţa de săptămâna trecută a Camerei Deputaţilor, însă reuniunea nu a mai avut loc din lipsă de cvorum. Din cei 209 deputaţi prezenţi la începutul şedinţei, în sală se mai aflau 130 în momentul votului.

Pentru încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu s-au pronunţat reprezentanţii grupurilor parlamentare PDL, PNL şi PP-DD, care au susţinut că cetăţenii trebuie să fie egali în faţa legii iar afacerile judiciare trebuie soluţionate în Justiţie, şi nu în plenul Parlamentului.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, în baza votului, a dat un raport de respingere a cererii de arestare preventivă a lui Florin Popescu. Dintre cei 23 de deputaţi prezenţi la şedinţa respectivă (din 27) 15 au votat împotrivă, şapte în favoarea solicitării şi unul s-a abţinut.

Deputatul Florin Popescu a fost audiat la sfârşitul lunii aprilie de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, după ce ministrul Justiţiei a trimis conducerii forului legislativ solicitarea DNA de arestare preventivă a acestuia.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Florin Popescu, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al PDL Dâmboviţa, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012, când a candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

DNA susţine că, pentru a împiedica descoperirea faptei de corupţie, omul de afaceri a livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea.

×