x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dinescu vs CNSAS - Atac la lege, incalcand legea

Dinescu vs CNSAS - Atac la lege, incalcand legea

de Carmen Vintila    |    22 Sep 2006   •   00:00
Dinescu vs CNSAS - Atac la lege, incalcand legea

Deranjat de colegii sai si de modul in care Colegiul isi desfasoara activitatea in prezent, Mircea Dinescu a iesit ieri in fata sediului CNSAS si a cerut fie o transparenta totala, fie dizolvarea institutiei.

Mircea Dinescu si-a scos ieri scaunelul si masuta pe trotuarul din fata CNSAS, unde si-a varsat tot naduful presei. "Aceasta institutie se ocupa cu desecretizarea, nu cu secretizarea informatiilor legate de activitatea fostei Securitati", a tunat Dinescu. Iritat de lipsa de transparenta de care da dovada institutia din care face parte, precum si de "presiunile politice" care se fac asupra membrilor conducerii Colegiului, Dinescu a venit cu o initiativa pentru ca CNSAS sa iasa din criza prin care trece. Doua solutii a gasit Dinescu. Fie Colegiul aproba prezenta presei la sedintele Colegiului, fie se dizolva, iar dosarele fostilor turnatori se publica pe internet. Daca propunerile sale nu vor fi luate in seama de colegii sai, Dinescu a amenintat ca demisioneaza din CNSAS. "Ma duc la tara, pe malul Dunarii, sa vorbesc cu plantele", a spus ironic Dinescu.

"SEDIUL DRACULUI". "Institutia asta a fost demonizata, a devenit cu adevarat sediul dracului. Criza CNSAS exprima criza politicii de azi, a celor care au ajuns politicieni si care au intrat in panica o data cu revarsarea de dosare asupra institutiei. Au intrat in Senat oameni care au luat certificat de la noi ca nu au facut politie politica, oameni vulnerabili, care puteau fi manevrati din umbra, pentru ca SRI stia ca de fapt ei sunt vinovati. Cine a gresit acum? SRI sau CNSAS? Aceste dosare trebuia facute publice de la bun inceput", a aratat Dinescu, care a promis ca va mai da "spectacole" la masuta improvizata pe trotuarul CNSAS, in fiecare marti si joi, dupa sedintele de Colegiu. "Daca ajung la puscarie, o sa am mai mult timp de citit", a spus, glumind, Dinescu. "Exista o caracatita care nu are nici un interes ca CNSAS sa functioneze", a continuat atacul Dinescu, precizand ca "acesti mancatori de rahat, din care face parte si Vadim Tudor, baietii care stateau drepti, sunt acum politicieni si ne conduc. Fostii colaboratori si membri ai PCR contribuie la crearea acestei diversiuni".

DEZVALUIRI. Desi a pledat pentru transparentizarea institutiei, ceea ce presupune modificarea Legii Ticu, Dinescu nu a mai avut rabdare ca propunerea sa sa devina realitate. Asa ca a incalcat legea in vigoare, dand presei mai multe informatii care erau considerate secrete, constient de faptul ca ii este interzis acest lucru. Astfel, el a dezvaluit ca intr-una din sedintele CNSAS, reprezentantul PRM Constantin Buchet a incercat sa ii convinga pe membrii Colegiului ca deputatul PRM Marcu Tudor nu a facut politie politica cu ajutorul unei "hartii". Potrivit lui Dinescu, Marcu Tudor isi turna colegii ofiteri la Securitate. Totodata, Dinescu a aratat ca CNSAS nu are un dosar de Securitate al Patriarhului Teoctist, ci documente care prezinta un trecut "incetosat" al acestuia, in anii ’40. Apoi, Dinescu a vorbit si despre alte dosare de politicieni aflate pe rolul Colegiului sau deja solutionate, cum ar fi cel al liderului UDMR Gyorgy Frunda, care a primit o decizie de necolaborare cu fosta Securitate, precizand ca a preferat sa se abtina de la vot in acest caz pentru ca era "un dosar alambicat". El a mai spus totodata ca grafologul angajat de CNSAS pentru a expertiza documentele atribuite unor posibili fosti colaboratori, care insa nu si le asuma, a confirmat ca scrisul de mana ce se regaseste in notele despre care se spune ca apartin Rodicai Stanoiu seamana cu scrisul acesteia.

De asemenea, el a aratat ca dosarul judecatoarei Florica Bejinariu, membru al CSM, contine, in proportie coversitoare, informatii care nu pot fi calificate ca politie politica.
BUCHET: "INITIATIVA ILEGALA"
La masuta din fata CNSAS s-a asezat apoi secretarul Colegiului, Constantin Buchet, care a apreciat ca fiind "ilegala" initiativa lui Mircea Dinescu, sustinand ca acesta nu a fost mandatat de Colegiu sa dea detalii jurnalistilor. "Mi-as dori sa fiti prezenti la sedinte, pentru ca doar asa ati putea vedea presiunile pe care le face Mircea Dinescu. Le-a facut in cazurile Voiculescu si Bejinariu", a spus Buche. "Daca vorbeste despre transparenta, Dinescu sa mearga pana la capat si sa-si publice propriul dosar", a atacat, la randul sau, Buchet, refuzand sa dea detalii despre presupusul dosar al poetului.

×
Subiecte în articol: politic cnsas dinescu