x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Doru Coliu: PMP a fost primul partid care a solicitat vot pe mai multe zile

Doru Coliu: PMP a fost primul partid care a solicitat vot pe mai multe zile

27 Iun 2019   •   19:30
Doru Coliu: PMP a fost primul partid care a solicitat vot pe mai multe zile

Deputatul Doru Coliu şi-a exprimat mulţumirea că în proiectul de lege pentru votul în diaspora, finalizat joi de Comisia specială parlamentară, este inclus votul anticipat, PMP fiind, precizează el, primul partid care a solicitat în 26 mai, după formarea cozilor la unele secţii din străinătate, ca votul să se desfăşoare pe mai multe zile.

"PMP a obţinut aceste amendamente pe care a insistat de mai mult timp, în mai multe proiecte legislative iniţiate de noi. (...) Am fost primul partid care am solicitat în ziua alegerilor europarlamentare vot pe mai multe zile. Personal, ceea ce mă mulţumeşte este că am reuşit să aprobăm obligativitatea MAE de a cere altor state numărul cetăţenilor români înregistraţi pe teritoriul lor. Acesta este un amendament PMP. Putem privi cu obiectivitate când înfiinţăm mai multe secţii de votare în diaspora", a spus Coliu.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru votul în diaspora a finalizat joi proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale.

Proiectul pentru votul în diaspora, propus de AEP, însuşit şi amendat în Comisia specială, va fi trimis către Biroul permanent al Senatului, prima Cameră sesizată, urmând ca luni să primească raport din partea comisiilor de specialitate şi ulterior votul plenului. Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pmp coliu vot pe mai multe zile