x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Campania pentru europarlamentare a fost complexă. Sunt bucuros că PSD a făcut o altfel de politică

Dragnea: Campania pentru europarlamentare a fost complexă. Sunt bucuros că PSD a făcut o altfel de politică

23 Mai 2019   •   22:09
Dragnea: Campania pentru europarlamentare a fost complexă. Sunt bucuros că PSD a făcut o altfel de politică
Sursa foto: Lucian Alecu

Campania pentru alegerile europarlamentare a fost una "complexă", a afirmat joi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care s-a declarat mulţumit că partidul a reuşit în această perioadă să facă "o politică altfel", axată pe implementarea programului de guvernare.

"Nu poţi să spui într-o singură propoziţie despre ce a fost, pentru că a fost o campanie complexă. (...) Dacă sunt bucuros de ceva, sau mulţumit, sunt mulţumit de faptul că, nu numai în această campanie, noi, de când am preluat guvernarea, PSD a reuşit, am reuşit să facem o altfel de politică în loc să cădem în capcana discursului injurios, să avem un limbaj violent, să divizăm, să instigăm, să facem tot ceea ce au făcut ceilalţi. Noi am fost preocupaţi să implementăm programul de guvernare, să facem lucruri bune pentru români, care se văd, se simt, se cunosc. Şi pentru mine asta este cel mai important. În această campanie ce am văzut eu? Am văzut un PSD care a prezentat, pe de-o parte, ce s-a făcut până acum, ce se va face în continuare, iar, pe de altă parte, am prezentat pentru prima dată (...) un program pentru echipa noastră de europarlamentari la Parlamentul European. Este pentru prima dată când un partid îşi face un program de care europarlamentarii noştri să se ocupe acolo, pe toate domeniile, Externe, Apărare...", a declarat Liviu Dragnea joi seară, la Antena 3.

Întrebat despre "implicarea" şefului statului în această campanie şi care este, de fapt, miza reală a acestei campanii, preşedintele PSD a spus: "Iohannis şi partidele care-l susţin au avut o singură linie de comunicare, să înjure PSD-ul, să mă înjure pe mine".

"Ei nu au spus altceva. Noi, de exemplu, avem un ghid pentru militanţi (...) în care le-am trecut colegilor noştri din toată ţara nu altceva decât ce am făcut noi pe fiecare domeniu, cu cifre, cu comparaţii. Ei cred că în ghidul militantului au aşa: pe prima pagină, înjurături de mamă, a doua pagină, înjurături de tată, a treia, de familie, a patra, combinate. Au căutat, după părerea mea, nu sunt sociolog, orice ca să poată să aducă voturi pentru PNL, pentru USR, mai multe decât ar putea să ia dacă ar fi o dezbatere pur despre europarlamentare şi despre economie, social, despre dublu standard, despre nivelul de viaţă sau nivelul de trai", a spus Dragnea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea