x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea despre absenţa lui Ponta de la prezentarea bilanţului guvernării: Nu facem invitaţii ca la nuntă

Dragnea despre absenţa lui Ponta de la prezentarea bilanţului guvernării: Nu facem invitaţii ca la nuntă

16 Noi 2015   •   13:50
 Dragnea despre absenţa lui Ponta de la prezentarea bilanţului guvernării: Nu facem invitaţii ca la nuntă
Sursa foto: Victor Ponta (s) și Liviu Dragnea / (Foto: Karina Knapek/Intact Images)

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că a anunţat de câteva zile că va face o prezentare a guvernării Ponta, adăugând că nu era nevoie de invitaţii.

"De câteva zile spun public că facem prezentarea guvernării. Nu era nevoie de invitaţii. Nu facem invitaţii ca la nuntă", a precizat Dragnea la Palatul Parlamentului, întrebat despre absenţa lui Victor Ponta de la acest eveniment.

Anterior, într-o conferinţă de presă, Dragnea spusese că a decis să facă această prezentare pentru că nu s-a realizat un bilanţ la Guvern.

"Noi am făcut această conferinţă de presă pentru că, nerealizându-se un bilanţ la Guvern, am decis că este nevoie de a face acest bilanţ politic al guvernelor care au fost susţinute de coaliţia majoritară", a explicat liderul PSD.

Fostul premier Victor Ponta a scris luni pe Facebook că nu a fost invitat la bilanţul guvernării sale.

"Nu voi vota mâine noul Guvern. Nu cred că au nevoie de votul meu. Decizia PSD despre guvernul domnului Cioloş este în regulă... Nu am fost invitat la PSD ieri şi nu o să comentez nimic din ce au făcut. Nu am fost invitat la bilanţul guvernării pe care eu am condus-o. Nu m-am supărat. Pe PSD nu o să mă supăr niciodată. Şi nici nu mă duc neinvitat nicăieri. Importat este însă că s-a vorbit de bine despre guvernare!", a transmis Ponta.

Sursa: Agerpres

×