x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea, despre o criză în România: Nimic adevărat!

Dragnea, despre o criză în România: Nimic adevărat!

20 Apr 2018   •   07:17
Dragnea, despre o criză în România: Nimic adevărat!

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că nu sunt motive de panică pentru că ar veni o criză în România, susţinând că ideile cu pilonul II de pensii şi cu lipsa unui miliard de lei la sistemul de pensii reprezintă o "minciună sfruntată" şi că "nişte oameni ar trebui să fie chemaţi să dea socoteală pentru aceste informaţii care pot produce deservicii uriaşe".

 

'Nu sunt motive de panică. Îi rog pe oameni să se uite în viaţa reală, nu să se ia după minciuni, să se uite la fluturaşul de salariu, de pensii (...), să se uite la sistemul de impozitare, la facilităţile pe care le-am făcut. Fermierii în agricultură se uită, pentru că deja au simţit anul trecut, că au crescut subvenţiile şi toate programele de sprijin continuă. Nu sunt motive de panică. S-a şi urmărit prin această campanie, acest zgomot permanent să se inducă ideea: "domnule, în România e o problemă, români, aveţi grijă, s-ar putea să vină o criză, lucrurile nu sunt stabile, aveţi salarii mari acum, dar să ştiţi că nu o să le mai aveţi, aveţi pensii mari, dar să ştiţi că nu o să fie plătite". Nimic adevărat. Minciuna cu pilonul II de pensii, minciuna cu lipsa unui miliard la sistemul de pensii - este o prostie, o minciună sfruntată. Poate Guvernul se gândeşte, poate nişte oameni ar trebui chemaţi să dea socoteală pentru aceste informaţii pe care le dau şi care pot produce deservicii serioase", a afirmat Dragnea, la Antena 3.

Potrivit liderului PSD, sunt "nişte şmecheri prin România care vor să mai scoată nişte bani din ţară".

"S-a vorbit că prin aceste creşteri salariale s-a mărit consumul. Dar eu îi întreb pe ăştia care vorbesc aşa: bă, frăţioare (...), dar românul nu are dreptul să aibă şi el venituri cât de cât decente, să aspire să intre în clasa de mijloc, să aibă o viaţă bună, să simtă şi el că trăieşte? Nu să stea cu cureaua strânsă şi să spună hai, că altă generaţie va trăi bine, pentru că acum avem noi o problemă, s-ar putea să vină o criză şi mai sunt nişte şmecheri prin România care vor să mai scoată nişte bani din ţară", a adăugat Dragnea. AGERPRES

×