x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea, despre relaţia cu Viorica Dăncilă: Aceeaşi ca în momentul în care am propus-o să fie prim-ministru

Dragnea, despre relaţia cu Viorica Dăncilă: Aceeaşi ca în momentul în care am propus-o să fie prim-ministru

17 Apr 2019   •   17:15
Dragnea, despre relaţia cu Viorica Dăncilă: Aceeaşi ca în momentul în care am propus-o să fie prim-ministru

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că are aceeaşi relaţie cu premierul Viorica Dăncilă ca în momentul în care a propus-o la şefia Guvernului.
Întrebat în ce relaţii este cu premierul Dăncilă, Dragnea a spus: "Aceeaşi ca în momentul în care am propus-o să fie prim-ministru".
El a explicat că în Comitetul Executiv Naţional al partidului s-a decis să se meargă pe varianta remanierii guvernamentale pentru înlocuirea celor trei miniştri şi nu pe restructurarea Guvernului.
"Erau două opinii în CExN, aşa cum este şi firesc la un partid ca al nostru. Una dintre variante a fost să se intre cu restructurarea Guvernului în Parlament şi varianta de remaniere clasică. S-a discutat, în final a adoptat această variantă'', a arătat şeful PSD.
Întrebat dacă el a propus restructurare, iar premierul remaniere, Dragnea a precizat: "Nu, eu am supus la vot varianta finală".
"Noi am avut majoritate de când am câştigat alegerile, ne-aţi tot cântat prohodul, am ales o variantă şi pe aceea vom merge", a adăugat Dragnea, întrebat de presă dacă PSD mai are majoritate în Parlament.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, miercuri, înlocuirea miniştrilor Justiţiei, Fondurilor Europene şi Românilor de Pretutindeni - Tudorel Toader, Rovana Plumb şi Natalia Intotero. Miniştrii propuşi pentru aceste portofolii sunt Oana Florea - pentru Fonduri Europene, Liviu Brăiloiu - pentru Românii de Pretutindeni şi Eugen Nicolicea - la MJ. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: liviu dragnea viorica dancila