x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Din păcate, mult timp staţiunile de cercetare au fost ţinte pentru terenurile pe care le au

Dragnea: Din păcate, mult timp staţiunile de cercetare au fost ţinte pentru terenurile pe care le au

16 Mai 2019   •   19:15
Dragnea: Din păcate, mult timp staţiunile de cercetare au fost ţinte pentru terenurile pe care le au

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Staţiunea de Cercetare a Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, în judeţul Dolj, că nu se poate face agricultură fără staţiunile de cercetare-dezvoltare bine finanţate şi sprijinite, care din păcate au fost mult timp ţinte pentru terenurile pe care le deţineau.

"Din păcate, mult timp staţiunile de cercetare au fost ţinte pentru terenuri: să se ia din ce în ce mai mult din terenurile lor, să nu mai fie finanţate pentru că se spunea la un moment dat 'ce nevoie mai avem de cercetare dacă găsim seminţe în Olanda, peste tot în lume şi pământul nostru este bun'. Şi s-a decis acum 10-12 ani, timid, să se reia sprijinul pentru cercetare. Din păcate, în opt ani de zile guvernele au reuşit să refinanţeze doar trei staţiuni de cercetare. Noi, în doi ani de zile am revitalizat şi am finanţat 49 de staţiuni de cercetare şi procesul continuă pentru că baza unei agriculturi sănătoase şi a unei producţii foarte bune este cercetarea", a afirmat Dragnea.

Acesta a mai afirmat că pe toate tipurile de pământ din România pot fi adaptate soiuri întrucât există specialişti foarte buni în domeniul cercetării-dezvoltării, iar un exemplu în acest sens este Staţiunea de Cercetare Dezvoltare a Plantelor pe Nisipuri din Dăbuleni, singura staţiune de acest fel din ţară unde există 18 cercetători foarte bine pregătiţi.

"Acum, în paralel, toate staţiunile de cercetare cu sprijinul Ministerului Agriculturii încep să-şi remodeleze producţia, cercetarea şi soiurile în funcţie de cererea pieţei şi de solicitările interne ale fermierilor. E normal ca marea majoritate a fermierilor să prefere soiurile timpurii pentru că în acea perioadă e mai mare, însă în perioada următoare şi această staţiune se va adapta (n.red - cererilor fermierilor). Trebuie să dezvoltăm şi soiurile de plante care nu sunt tradiţionale", a mai spus preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a degustat, la finalul vizitei în staţiune, cartof dulce copt, plăcinte cu cartof dulce şi vin din soiul roşioară, specific zonei din sudul judeţului Dolj.

La rândul său, directorul staţiunii de cercetare de la Dăbuleni, Aurelia Diaconu, a afirmat că la această instituţie în ultimii 10 ani prin colaborări internaţionale au fost atrase şi create soiuri noi care nu au mai fost cultivate până acum în zonă, iar un exemplu în acest sens este soiul de cartof dulce pe care l-au testat din 2012.

"În prezent, în cei şase ani, am făcut un salt şi am ajuns să prezentăm acest soi fermierilor din toată ţara. Avem fermieri din Mehedinţi care au preluat sămânţă de la noi pentru un hectar, din Dolj pentru o jumătate de hectar, însă suprafeţe mai mici cu cartof dulce sunt cultivate în toată ţara", a spus Aurelia Diaconu.

Aceasta a explicat că dezvoltarea acestui soi la staţiunea de la Dăbuleni a început printr-o colaborare internaţională cu Universitatea din Coreea de Sud, iar ulterior cercetătorii staţiunii au elaborat tehnologia de producere a răsadului, deşi este o specie cu totul nouă pentru zonă, însă se pretează la solul nisipos de aici, producţia ajungând şi la patru-cinci kilograme de cartofi dulci la un cuib.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dragnea stațiuni de cercetare