x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: După anunţul preşedintelui, dna Shhaideh a început să primească mesaje de ameninţare cu moartea

Dragnea: După anunţul preşedintelui, dna Shhaideh a început să primească mesaje de ameninţare cu moartea

29 Dec 2016   •   06:38
Dragnea: După anunţul preşedintelui, dna Shhaideh a început să primească mesaje de ameninţare cu moartea
Sursa foto: DIANA OROS

Preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a susţinut miercuri că, după anunţul făcut cu o zi în urmă de şeful statului, Klaus Iohannis, care a refuzat propunerea de premier a PSD - ALDE, Sevil Shhaideh "a început să primească foarte multe ameninţări cu moartea".

"Am avut o discuţie cu dna Sevil Shhaideh, care mi-a spus - şi sper să găsească puterea ca astăzi sau mâine să meargă la un post de televiziune şi să spună toate aceste lucruri - că, exact după anunţul preşedintelui de ieri, a început să primească foarte multe mesaje de ameninţare cu moartea. Şi ea şi soţul ei şi copiii. Se află într-o situaţie în care le este frică să iasă din casă şi vorbim de un om născut şi crescut în această ţară, un om care a muncit pentru această ţară şi a adus foarte multe beneficii. Şi mi-a spus că nu mai poate merge înainte, în acest război pe care nu-l poate duce, spunându-mi în acelaşi timp tot ceea ce ştiam şi eu - că tot ceea ce a apărut în presă sunt numai invenţii", a declarat liderul PSD, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii.

În opinia acestuia, "faptul că demnitatea unui om a fost călcată în picioare în acest mod şi că siguranţa unei familii este pusă într-un mare pericol nu poate rămâne aşa".

"Mai devreme sau mai târziu, e posibil mai devreme, cei care au declanşat şi întreţinut această campanie trebuie să dea socoteală. Şi vor da socoteală. În aceste condiţii nu mai putem menţine propunerea iniţială, cu toate că îmi pare rău că românii şi România ar fi putut să vadă ce prestaţie putea avea acest om", a mai spus Liviu Dragnea. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: liviu dragnea Sevil Shhaideh