x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea îi răspunde lui Iohannis: "Să tragă în mine; o să fac tot ce pot ca să protejez Guvernul și Parlamentul"

Dragnea îi răspunde lui Iohannis: "Să tragă în mine; o să fac tot ce pot ca să protejez Guvernul și Parlamentul"

de Antena 3    |    11 Ian 2017   •   00:20
Dragnea îi răspunde lui Iohannis: "Să tragă în mine; o să fac tot ce pot ca să protejez Guvernul și Parlamentul"
Sursa foto: Antena 3

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns, marți seară la ''Sinteza zilei'', atacului lansat de președintele Klaus Iohannis cu ocazia discursului susținut pe 6 ianuarie în ședința Consiliului Superior al Magistraturii.

Atunci, Klaus Iohannis a afirmat că există ''persoane care au impresia că li se cuvine să fie deasupra legii'' și a precizat că există circumstanțe îngrijorătoare, făcând referire la președintele Camerei Deputaților, ''o persoană condamnată penal și cu o urmărire penală în curs''.

 
 

 

Liviu Dragnea a declarat la Sinteza zilei că răspunde atacului președintelui Iohannis cu măsurile pe care le va lua pentru români.

''Nu voi răspunde și nu voi intra într-un război, în schimb voi face un lucru: eu o să fac tot ce pot ca să protejez și Guvernul și Parlamentul de aceste agresiuni. Să tragă în mine'', a spus Dragnea.

VIDEO, pe antena3.ro

×