x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: În sistemul bugetar trebuie realizată o analiză în fiecare an; nu vorbim de disponibilizări de personal

Dragnea: În sistemul bugetar trebuie realizată o analiză în fiecare an; nu vorbim de disponibilizări de personal

31 Oct 2017   •   14:00
Dragnea: În sistemul bugetar trebuie realizată o analiză în fiecare an; nu vorbim de disponibilizări de personal

În sistemul bugetar trebuie realizată o analiză în fiecare an, dar nu este vorba de disponibilizări de personal, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. 

El a precizat că evaluările secretarilor de stat au început să vină, apreciind că unii miniştri au făcut evaluări serioase, "alţii mai superficiale". 

"În ceea ce priveşte sistemul public, adică personalul bugetar, în permanenţă trebuie să fie realizată o analiză. În fiecare an, pentru că nicăieri în lume, şi nici în România, nu s-a ajuns ca sistemul bugetar să funcţioneze perfect. Asta înseamnă că poate anumite reaşezări în cadrul sistemului, anumite schimbări de competenţe, de atribuţii, schimbări instituţionale, poate chiar de structură sunt necesare în fiecare an şi este nevoie de o analiză. Nu s-a discutat în coaliţie, nu am auzit nici din partea Guvernului să se discute de o reducere de personal şi nu ştiu dacă e cazul. În schimb, s-a discutat şi s-a decis încă de la începutul guvernării, din ianuarie, şi se continuă această abordare, ca în 2018 să fie un an în care să fie o reducere a cheltuielilor materiale cu cel puţin 10%, pentru că încă se cheltuie mai mult decât ar trebui. Nu vorbim de disponibilizări de personal", a detaliat Liviu Dragnea. 

Potrivit acestuia, îngheţarea posturilor nu înseamnă reducere de personal. 

"În ceea ce priveşte evaluarea secretarilor de stat, asta trebuie să cuprindă şi o discuţie despre numărul secretarilor de stat. Este mic, este mare, este suficient? Trebuie discutat şi asta. Să vedem câte atribuţii poate să gestioneze o persoană publică, dacă are prea multe, dacă are prea puţine", a menţionat liderul PSD. 

Dragnea a vorbit totodată despre o analiză care a început referitoare la numărul de agenţii guvernamentale şi despre o comasare, o reorganizare a unor ministere care au avut înainte o singură direcţie judeţeană, exemplu în acest sens fiind Direcţia muncii, şi acum au mai multe, neavând atribuţii în plus. 

"Sau direcţiile agricole - şi acum sunt mai multe, dar asta nu înseamnă să plece oameni, dar e vorba de a nu mai plimba cetăţenii, fermierii pensionari la mai multe clădiri", a adăugat liderul PSD.  www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: liviu dragnea