x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Iohannis, panicat că se destramă sistemul

Dragnea: Iohannis, panicat că se destramă sistemul

08 Noi 2018   •   17:08
Dragnea: Iohannis, panicat că se destramă sistemul

Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, a urmează susținut o conferință de presă în care a atins subiectele politice ale momentului.

 

''Vreau să comentez declarația de marți a lui Klaus Werner Iohannis. Vedem un președinte în panică. Eu am prezentat luni doar câteva documente care au ieșit în spațiul public. Nu a răspuns la ce am prezentat eu, în schimb a pus placa cu infractorul. În trecut mai era cineva care folosea asta, cu infractorul sau cu penalii, Kovesi.

Dacă începe să folosească atât de mult cuvântul infractor, poate să devină periculos. Nu mie trebuie să îmi răspundă Iohannis, ci tuturor celor care l-au votat. Nici nu are importanță de unde vin acuzațiile, informațiile. Îmi aduc aminte când spunea că nu are niciun dosar penal. Ce aflăm acum? Că are 9 dosare penale. Iohannis a știut despre ele. Ne-a mințit în legătură cu faptul că a fost cercetat penal așa cum ne-a mințit și Lazăr când se arăta indignat de faptul că au existat protocoale.

Despre fake-uri, cele șase dosare conțin doar dosare reale și sunt documente care îl vizează pe președintele Iohannis. Sunt declarații publice și chiar comunicate ale Administrației Prezidențiale. Cum să spui că niște comunicate ale Admnistrației sunt fake-uri. Veți găsi un testament fals pe baza căruia președintele a luat o casă care aparținea statului român. Veți găsi un certificat de moștenire în care apar soția și soacra președintelu, fals.. De asemenea veți găsi un contract de vânzare-cumpărare fake, adică fals. Asta înseamnă că președintele nostru poate fi considerat un infractor. Este un punct la care președintele nostru nu vrea să răspundă. Totodată, veți găsi și niște declarații de avere fake, adică mincinoase. Sunt multe întrebări la care președintele fake nu răspunde. Este chiar imposibil pentru președintele fake-urilor că negrul este alb când toată lumea știe adevărul.

Oricine se poate gândi că președintele nostru e considerat un infractor. La un moment dat se va găsi un procuror care să aibă curaj să investigheze toate acele acuzații.

Despre secția magistraților. Această secție era până acum sub controlul lui Kovesi, iar orice magistrat care îl apăra pe Iohannis știa că este protejat de Kovesi. Cred că toți au înțeles că nu vor să își piardă libertatea pentru niște infracțiuni omise.

La Iohannis nu vorbim despre două invenții cu două angajate de la Teleorman, aici vorbim de numirea și susținerea în funcție a doi procurori care i-au spălat niște dosare. Dacă nici aici nu vorbim despre un conflict de interese..

La Iohannis discutăm de probe foarte clare, cum a luat clădiri de la Sibiu și le-a dat la FDGR. Președintele fake-urilor nu vorbește despre asta. Avem un președinte întors cu pielița, care nu are curaj să ia decizii. Putem spune că este tonomatul Statului paralel. Vom mai vorbi când apare a doua valiză despre el.

Referitor la începerea urmării penale a domnului Tăriceanu, nu știu ce se află în solicitare. Mi se par coincidențe stranii. '', a afirmat Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului.

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea