x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Minciunile domnului Iohannis în legătură cu declarațiile de avere

Dragnea: Minciunile domnului Iohannis în legătură cu declarațiile de avere

12 Noi 2018   •   15:31
Dragnea: Minciunile domnului Iohannis în legătură cu declarațiile de avere

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a venit cu o nouă valiză despre președintele Klaus Iohannis, în Parlament. 

”Un localnic din Sibiu a găsit o valiză și i-a dat-o altui prieten care i-a dat-o altui prieten. Acestea sunt niște stick-uri. A terminat dl Iohannis? Ca să nu întrerupem.” a început Liviu Dragnea. 

"Deși există jurnaliști care fac dezvăluiri acestea sunt uitate, românii au dreptul să știe cine este acest președinte, un președințe fake, un personaj de carton pe care mulți procurori l-au descris ca pe un șef de clan, șef de clan organizat. Putem vorbi de 17 dosare penale în care a fost urmărit penal acest om care s-a cocoțat în vârful statului și nu și-a dat demisia așa cum cerea el altora. Ceea ce este foarte rău e că el i-a mințit pe români în timp ce el este posibilul penal cocoțat în vârful statului".

Președintele PSD și al Camerei Deputaților a venit cu un video sub forma unei știri despre Klaus Iohannis cu privire la contractul de închiriere al casei din Sibiu, cu Raiffeisen Bank, de pe urma căruia familia Iohannis ar fi primit 90.000 de euro, sumă care nu s-ar fi regăsit în declarația de avere a președintelui, Klaus Iohannis declarând 8.139 de lei și aceeași sumă și pentru soție. 

Liviu Dragnea a afirmat că ”procurorii n-au cercetat, l-au protejat, alte dosare au fost spălate, altele închise”. El a anunțat că va veni cu o nouă valiză, săptămâna viitoare. 

×