x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: PIB-ul - cu cel puţin 10% mai mare dacă toate instituţiile ar fi urmărit interesul României

Dragnea: PIB-ul - cu cel puţin 10% mai mare dacă toate instituţiile ar fi urmărit interesul României

28 Ian 2019   •   15:23
Dragnea: PIB-ul - cu cel puţin 10% mai mare dacă toate instituţiile ar fi urmărit interesul României

PIB-ul şi veniturile bugetare ar fi fost cu cel puţin 10% mai mari dacă toate instituţiile statului ar fi urmărit interesul României, şi nu destabilizarea actualei coaliţii, a scris preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook, ca răspuns la o postare referitoare la veniturile bugetare de anul trecut.

Întrebat de un utilizator al reţelei de socializare când nu vor mai pleca tinerii din România, Dragnea a răspuns: "În momentul în care nivelul de trai va fi mai apropiat de media Uniunii Europene. În 2016, acesta a fost de 58% din media Uniunii Europene, iar noi am reuşit să îl creştem la 63% în 2018. Ne propunem ca până la sfârşitul anului 2020 acesta să ajungă până la 68-70%".

Un alt cititor al paginii sale a întrebat cum e posibil ca bulgarii să aibă din 2007 acelaşi curs de schimb. Liviu Dragnea i-a răspuns că bulgarii au luat măsura să lege cursul leva de euro, adică să rămână fix, cu acordul Băncii Naţionale, "în timp ce BNR nu".

"Noi nu putem să contracarăm deciziile BNR. O primă măsură referitoare la ROBOR a fost luată prin Ordonanţa 114, iar în ceea ce priveşte cursul, acesta va reveni în parametri normali. Sigur că mi-aş fi dorit ca şi Banca Naţională să ne sprijine şi să pună pe primul plan bunăstarea românilor", a mai scris Dragnea.

El a mai fost chestionat de ce lasă pensionarii ieşiţi la pensie la vârsta de 48-50 şi 53 de ani, cu pensii de minim 4.000 de lei, să se angajeze din nou la stat şi să ocupe locurile de muncă ale tinerilor.

"Noi am dorit să reglementăm cumulul pensiei cu salariul de la stat, însă există o decizie a Curţii Constituţionale care nu ne permite această reglementare", a spus liderul PSD.

În postarea care a provocat aceste comentarii, Dragnea a adăugat că România a încheiat anul trecut cu venituri la buget de 295,1 miliarde de lei, cu 71,2 miliarde în plus faţă de anul 2016, reprezentând o creştere de 32%.

"PIB-ul României a ajuns în 2018 la 949,6 miliarde de lei, cu 188,2 miliarde de lei în plus faţă de 2016, adică o creştere de 25%! Sunt cele mai mari creşteri, în doi ani consecutivi, din istoria României", a susţinut Liviu Dragnea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: liviu dragnea