Drumul către un Parlament tricameral, format din „anchetatori speciali”

Parlamentul tocmai şi-a încheiat sesiunea cea mai lungă din ultimii ani, într-o vreme în care modul cum funcţionează forul legislativ se modifică din ce în ce mai mult. Curtea Constituţională începe să devină, fără voia ei, un fel de a treia Cameră, iar rolul comisiilor speciale este din ce în ce mai mare. De asemenea, tinde să se permanentizeze scandalul în plen ca mod de lucru, în condiţiile în care o serie de legi au stârnit pasiuni manifestate uneori excesiv.

Pentru prima oară după multe vreme, senatorii şi deputaţii nu s-au dat duşi de la Palatul Parlamentului. Preşedinţii Camerelor, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, i-au convocat într-o sesiune extraordinară de două săptămâni, în continuarea sesiunii ordinare care s-a încheiat la 1 iulie. Practic, s-a renunţat la un sfert din cele opt săptămâni de concediu din timpul verii pe care le au parlamentarii. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat din 2012 de pe vremea a fost suspendat din funcţie preşedintele Traian Băsescu, fapt ce a alimentat speculaţiile despre o operaţiune asemănătoare pregătită, de astă dată, pentru Klaus Iohannis. Cum până la urmă, acesta s-a conformat deciziei CCR şi a revocat-o pe Kovesi din funcţie, proiectul a devenit caduc. În schimb, a fost adoptat Codul Penal modificat în sesiunea extraordinară, după ce s-a reuşit votarea Codului de Procedură Penală în timpul sesiunii ordinare. Este puţin probabil ca tribulaţiile parlamentare ale Codurilor să se finalizeze, întrucât au fost deja atacate la Curtea Constituţională. De altfel, coaliţia guvernamentală nu a reuşit să transforme în literă de lege prevederile pachetului de legi ale justiţiei care au fost adoptate iniţial la finele ultimei sesiuni din 2017. Cererile de reexaminare şi sesizările făcute în cascadă la Curtea Constituţională au făcut ca doar Legea 304 privind organizarea judiciară să fie promulgată de preşedintele Iohannis, însă joi acesta a anunţat că va ataca din nou Legea 303 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor. Faptul că de jumătate de an aceste legi se plimbă de la Parlament la Curtea Constituţională arată faptul că CCR s-a transformat, de facto, într-o a treia Cameră, un fel de for decizional, singurul loc în care opoziţia mai speră la un succes în faţa puterii, în condiţiile în care, la nivelul Parlamentului, coaliţia dintre PSD şi ALDE nu a dat semne că se fisurează, beneficiind de sprijin constant, cu doar unele excepţii, de la minorităţile din Cameră şi de la parlamentarii UDMR. În esenţă, deciziile repetate ale CCR nu au infirmat modificările majore impuse de către coaliţia de guvernământ ale legilor justiţiei, dar recursul repetat la arbitrajul judecătorilor constituţionali a amânat considerabil promulgarea lor. Este foarte probabil că scenariul se va repeta şi în cazul Codurilor penale. O altă lege de importanţă majoră pentru putere, Codul Administrativ, a ajuns tot pe masa CCR, în urma unei sesizări a USR şi PMP, fiecare nemulţumiţi din motive diferite faţă de forma adoptată în cursul sesiunii extraordinare.

Comitete şi comisii

Dacă Opoziţia şi-a făcut din apelul la CCR mijlocul predilect de a bloca legile adoptate de majoritate, PSD şi aliaţii săi din ALDE tind să utilizeze excesiv mecanismul comisiilor speciale ca mijloc de accelerare a procedurilor sau cel al comisiilor de anchetă pentru a câştiga diverse conflicte de natură politică. În consecinţă, importanţa comisiilor permanente începe să scadă în favoarea unor foruri înfiinţate pentru o perioadă limitată de timp, cu un scop precis. Astfel, cele două Camere s-au reunit în şedinţă comună pentru a vota constituriea comisiei speciale pentru pregătirea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, una pentru analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, o a treia pentru elaborarea Codului Administrativ, iar ultima, creată în timpul sesiunii extraordinare, este pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi. În ce priveşte comisiile de anchetă, raportul final al aşa-zisei „comisii Sufrageria lui Oprea” a fost votat pe 12 februarie, fără să lămurească exact ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din 2009 şi, în consecinţă, fără să facă prea multă vâlvă. Pe 20 februarie s-a înfiinţat o comisie de anchetă a activităţii lui Lucian Pahonţu la conducerea SPP, însă Curtea a declarat comisia neconstituţională întrucât viza o persoană şi nu anumite fapte sau situaţii. În consecinţă, Comisia a fost practic reînfiinţată pe 4 iulie, dar de data aceasta scopul era „verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice”. 

Pe 29 ianuarie, Parlamentul a acrodat votul de încredere pentru cabinetul condus de către Viorica Dăncilă. Conform promisiunii făcute de către preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a spus că liberalii vor depune în fiecare sesiune câte o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, şi Dăncilă s-a confruntat în iunie cu o moţiune, care a eşuat fără drept de apel.

Proiecte extravagante

Ca în fiecare sesiune, nu au lipsit iniţiativele legislative care au provocat ironii necruţătoare sau au scandalizat. Probabil titlul de cel mai neghiob proiect de lege este cel care instituia pedepse cu închisoarea pentru promovarea de „idei antiromâneşti”. Totuşi, proiectul deputatului PMP Marius Paşcan are un merit: Paşcan şi-a elaborat proiectul în oglindă cu o lege adoptată care sancţionează antisemitismul astfel că, prin reducere la absurd, a devenit evidentă cenzura  legilor care restricţionează dreptul la liberă exprimare sub diverse pretexte care, la prima vedere, par într-un scop nobil.

Lege pentru Iaşi

Prelungirea sesiunii a mai dat timp parlamentarilor să depună proiecte care vor intra în dezbatere la începutul sesiunii de toamnă-iarnă. Astfel, un grup de parlamentari din Moldova, atinşi de un complex al provincialului, s-au gândit să facă o lege prin care Iaşii să fie declaraţi Capitala Istorică a Moldovei. Proiectul are un singur articol de lege şi nu prevede ce ar putea să însemne acest titlu, în afară de o frecţie simbolică la un picior de lemn, o firavă consolare pentru o provincie neglijată de oficialii de la Bucureşti, ai căror locuitori au ajuns să mărşăluiască prin ţară de disperare că absenţa autostrăzilor îi condamnă la subdezvoltare perpetuă.