x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică E oficial - Romania, gazda NATO in 2008

E oficial - Romania, gazda NATO in 2008

de Irina Cristea    |    Anca Aldea    |    28 Apr 2007   •   00:00
E oficial - Romania, gazda NATO in 2008

Mesaj fără echivoc de la reuniunea NATO care se desfăşoară zilele acestea la Oslo. Şeful Alianţei a confirmat oficial că Romania va găzdui summit-ul din 2008, punand capăt speculaţiilor făcute la Bucureşti.

Cea mai importantă reuniune anuală a NATO va avea loc in 2008 la Bucureşti. La finalul unei săptămani marcate de controverse pe această temă, anunţul a fost făcut chiar de şeful Alianţei, olandezul Jaap de Hoop Scheffer, care a infirmat, astfel, speculaţiile potrivit cărora Romania va fi "sărită din schemă" din pricina tensiunilor politice interne.

SCENARII. Inainte de anunţul făcut ieri de Jaap de Hoop Scheffer, chiar in cadrul summit-ului miniştrilor de Externe ai statelor NATO, care are loc la Oslo, numeroase scenarii apăruseră atat in mass-media romane, cat şi in presa străină. In cursul săptămanii, publicaţii prestigioase, printre care The Economist, notau că anunţul privind gazda summit-ului din 2008 nu va fi făcut inainte de septembrie 2007. Revista menţiona că "Romania nu mai reprezintă o opţiune validă", motivul invocat fiind situaţia politică internă, indeosebi scandalul din jurul suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Un alt contraargument pentru ca Romania să rateze organizarea summit-ului in favoarea Portugaliei era considerată preocuparea Guvernului de la Bucureşti pentru retragerea trupelor din Irak. Iar o retragere din Afganistan ar putea fi următorul pas.

PĂRERI IMPĂRŢITE. "Evoluţiile politice recente din Romania au determinat NATO să amane anunţarea unei decizii privind locul in care ar urma să fie organizat summit-ul din 2008", scria şi agenţia Mediafax la inceputul săptămanii. Sursele citate de Mediafax aveau păreri impărţite cu privire la susţinerea Statelor Unite. Existau voci care afirmau că Washingtonul, "aliatul strategic" al Romaniei, s-ar fi răzgandit in privinţa creditului acordat Bucureştiului de a organiza summit-ul de anul viitor. Dar existau şi informaţii potrivit cărora decizia este in continuare valabilă, dar va fi anunţată abia după calmarea spiritelor de pe scena politică internă a Romaniei. Ministrul roman de Externe, Adrian Cioroianu, acuza la acel moment că multe din informaţii sunt "dirijate in mod intenţionat". La sfarşitul anului trecut, subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Nicholas Burns, a asigurat că Guvernul SUA sprijină solicitarea Romaniei de a organiza Summit-ul NATO din 2008. Participarea cu trupe la acţiunile din Irak şi Afganistan, precum şi relaţia dintre Bucureşti şi Washington erau doar două dintre motivele care calificau Bucureştiul, in opinia lui Nicholas Burns, să fie gazda ideală pentru reuniunea NATO de anul viitor.

×
Subiecte în articol: politic nato romania