x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

E oficial - Stolojan, nominalizat pentru funcţia de premier

0
10 Dec 2008 - 00:00
E oficial - Stolojan, nominalizat pentru funcţia de premier

Stolojan: Obiectivul meu este formarea Guvernului în zece zile ● Băsescu: Mandatul lui Stolojan ca premier este un madat pe patru ani şi nu unul fracţionat



Preşedintele Traian Băsesacu a anunţat că l-a desemnat pe Theodor Stolojan în funcţia de premier. Şeful statului şi-a justificat alegerea arătând că a avut în vedere atât un om capabil să înţeleagă resorturile crizei şI să o gestioneze, cât şi un om cu foarte multă autoritate pentru a putea gestiona treburile guvernării.

Prezent la anunţul oficial al preşedintelui Băsescu Stolojan i-a mulţumit şefului statului pentru încrederea acordată. Traian Băsescu a precizat că mandatul lui Therodor Stolojan va fi fără nici un dubiu unul de 4 ani şI nu unul fracţionat.

Stolojan: Obiectivul meu este formarea Guvernului în zece zile


Theodor Stolojan a declarat, după anunţul şefului statului privind desemnarea sa în calitate de prim-ministru, că mulţumeşte PDL, care l-a susţinut în întreaga activitate ca membru şi i-a acordat încrederea când a decis să facă propunerea ca el să fie propus pentru această funcţie.

"Misiunea mea este clară", a spus Theodor Stolojan, anunţând că va colabora cu reprezentanţii PDL, cu reprezentanţii PSD şi cei ai UDMR, cele două formaţiuni care şi-au manifesdtat dorinţa de a colabora la guvernare cu democrat-liberalii, în ideea de a realiza programul de guvernare, în noile condiţii în care se află România, ca efect al crizei şi recesiunii economice din ţările dezvoltate.

Stolojan a arătat că al doilea obiectiv al său este ca "în zece zile, să formeze Guvernul pe care să îl prezinte în Parlament pentru votul de investitură".

El a amintit că în urma întâlnirii dintre şeful statului şi partidele parlamentare, din ultima perioadă, s-a ajuns la concluzia că este necesar ca noul Executiv să fie investit, cel mai târziu în data de 22 decembrie.

"Dacă acest Guvern va fi investit, şi sunt convins că va fi investit, avem două misiuni extrem de urgente", a mai spus premierul desemnat, menţionând proiectul de guvern pe 2009 şi a relansarea reformelor esenţiale pentru progresul României, percum cele din educaţie şi sănătate.

Geoană : Absenţa UDMR dintr-o guvernare PDL-PSD nu este de negociat

Preşedintele PSD,Mircea Geoană, a declarat, după negocierile dintre liderii social-democraţi şi cei democrat-liberali, că mandatul "explicit" dat de CEX conducerii PSD este acceptarea unei alianţe de guvernare doar alături de PDL, excluzând UDMR.

Geoană a spus, răspunzând unei întrebări, că mandatul explicit primit de conducerea PSD din partea Comitetului Executiv Central a fost să negocieze o formulă de guvernare doar alături de PDL, fără acceptarea UDMR în structurile guvernamentale.

"Este un element care nu poate fi negociat", a precizat Geoană.

El a adăugat că punctul de vedere al social-democraţilor este "extrem de clar" – o eventuală formulă de guvernare să se realizeze doar în jurul PSD şi PDL, fără UDMR.

Liderul PSD a mai arătat că negocierile de până acum au arătat puncte comune între programele de guvernare ale celor două formaţiuni, care vor fi cuprinse într-un eventual Acord de guvernare.

El a precizat că specialiştii celor două partide vor lucra la redactarea acestui program care să includă punctele comune celor două formaţiuni, ei urmând să se consulte cu premierul desemnat, Theodor Stolojan.

Geoană a spus că speră ca negocierile dintre cele două formaţiuni să ducă la încheierea unui protocol de guvernare până la sfârşitul acestei săptămâni, protocol la care s-a referit cu numele de "Parteneriatul pentru România".


Mitrea : Mai este mult până când PSD şi PDL vor ajunge să semneze protocolul de guvernare

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, miercuri, după o nouă rundă de negocieri între PSD şi PDL în vederea formării guvernului, că "mai este mult" până când cele două partide vor ajunge să semneze protocolul de guvernare.

"Nu am negociat nimic, nu am acceptat nimic", a caracterizat Mitrea stadiul negocierilor, după ce liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că problema absenţei UDMR din formula guvernamentală este una din condiţiile nenegociabile ale social-democraţilor.

Întrebat dacă PSD are garanţii că PDL va respecta principiul parităţii în distribuirea mandatelor ministeriale, Mitrea spus : "Garanţia suntem noi".

Mitrea a refuzat să comenteze desemnarea lui Theodor Stolojan drept candidat la funcţia de premier, spunând doar că acesta a fost desemnat de preşedinte şi apoi s-a prezentat la negocieri. "Nu vreau să fac declaraţii despre premier", a mai spus el.


Boc: Mâine ne întâlnim să discutăm aspectele politice legate de UDMR şi programul de guvernare

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, după întâlnirea de la Senat, că există şansa realizării unui parteneriat pentru România, între PSD şi PDL, anunţând că joi, cele două partide se vor reuni pentru a discuta aspectele politice legate de UDMR şi de programul de guvernare.

"Există şansa realizării unui Parteneriat pentru România, care să pornească de la cele mai bune elemente de la PSD şi PDL, pentru a da României un guvern stabil, cât mai rapid", a spus Emil Boc, la finalul întâlnirii dintre cele două partide, la Senat.

Boc a arătat că sunt încă la începutul acestui demers, şi că joi, cele două delegaţii de negociatori urmează să se întâlnească pentru a discuta aspectele politice, ce ţin de prezenţa UDMR în formula guvernamentală şi nu cele privind proiectul Parteneriatului pentru România, pentru compatibilizarea aspectele de program de la PSD şi PDL.

"Plecăm de la premisa că cele două partide, unul de stânga şi unul de dreapta, pot da României un program politic, fără distrugerea indentităţii politice a celor două partide", a mai arătat Boc, precizând că "de data aceasta, stânga şi dreapta, împreună, pot rezolva problemele României".

Preşedintele PDL a menţionat că echipele de tehnicieni din cele două partide se vor întâlni în perioada următoare, după rezolvarea, în cadrul negocierilor, a aspectele politice.



Liderii PDL şi PSD a început o nouă rundă de negocieri, la Senat


O nouă rundă de negocieri dintre liderii PDL şi PSD, privind crearea unei majorităţi parlamentare şi formarea noului guvern a început, miercuri, la Senat.

La finalul întâlnirii urmează să se facă declaraţii de presă.

Discuţiile dintre liderii PSD şi PDL au loc la biroul preşedintelui Senatului.

Delegaţia PDL este alcătuită din Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Elena Udrea şi Florin Popescu, Gheorghe Falcă şi Mircea Hava.

Din delegaţia PSD fac parte Mircea Geoană, Ilie Sârbu, Marian Oprişan, Gheorghe Nichita, Constantin Nicolescu, Dan Nica, Viorel Hrebenciuc, Constantin Niţă, Miron Mitrea, Liviu Dragnea, Nicuşor Constantinescu.

Din partea PC este prezentă Daniela Popa.

Principiul de la care s-au pornit negocierile pare a fi cel al parității la nivelul portofoliilor ministeriale. Postul de viceprim-ministru ar urma însă să fie ocupat de un social-democrat, ca şi preşedinţia Senatului. În paralel, şefia Camerei Deputaţilor ar reveni PD-L ca şi funcția de premier.

Una din variantele discutate priveşte numirea liderului social-democrat, Mircea Geoană, ca vicepremier, cu atribuţii şi de politică externă. În acest caz, Miron Mitrea ar putea ocupa locul de preşedinte al Senatului.

O altă alternativă însă ar consta în ocuparea de acesta a şefiei Senatului, cu posibilitatea rocadei la nivelul scaunului de prim-ministru peste doi ani.

Iată numele vehiculate pe surse la nivel de ministere în momentul de faţă:

  • Premier - Theodor Stolojan, desemnat  de preşedintele Traian Băsescu
  • Ministerul Finanţelor - Mihai Tănăsescu (PSD), Bogdan Chirițoiu (PD-L) în cazul în care PSD ar renunța la acest minister
  • Ministerul Economiei - Iulian Iancu (PSD)
  • Ministerul de Interne - Vasile Blaga (PD-L)
  • Ministerul Apărării - Mihai Stănișoară (PD-L)
  • Ministerul Administraţiei - Gheorghe Pogea (PD-L)
  • Ministerul Justiţiei - Cristian Diaconescu (PSD) sau Monica Macovei (PD-L)
  • Ministerul de Externe - Titus Corlăţean (PSD). PD-L ar avea ca variantă nominalizarea lui Teodor Paleologu
  • Ministerul Transporturilor - Radu Berceanu (PD-L). Mai este pomenit și numele social-democratului Liviu Dragnea
  • Ministerul Mediului - Sulfina Barbu (PD-L) sau Rovana Plumb (PSD)
  • Ministerul Culturii - Sever Voinescu (PD-L) sau Raluca Turcan (PD-L)
  • Ministerul Educației - Ecaterina Andronescu (PSD) sau Cătălin Croitoru (PD-L), eventual Mircea Miclea (PD-L)
  • Ministerul Tineretului şi Sportului - Nicolae Bănicioiu (PSD) şi Bogdan Cantaragiu (PD-L)
  • Ministerul Sănătății - Florian Popa (PSD)
  • Ministerul Turismului - Roberta Anastase (PD-L)
  • Ministerul Comunicaţiilor - Dan Nica (PSD)
  • Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Marian Sârbu (PSD)
  • Ministerul Dezvoltării Regionale Durabile - Adriean Videanu (PD-L) sau un membru PC
  • Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul - Valeriu Turcan (PD-L)
  • Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - Ilie Sârbu (PSD) sau Gheorghe Flutur (PD-L)
  • Ministerul Mediului - Sulfina Barbu (PD-L) sau Rovana Plumb (PSD)
  • Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice - Laszlo Borbely (UDMR)

Potrivit surselor citate, PSD ar încerca să obțină un minister pentru partenerii conservatori, în timp ce negociatorii PD-L susțin necesitatea participării UDMR la guvernare prin alocarea unui minister.
www.antena3.ro


Orban: Nominalizarea lui Stolojan, un uriaş pas înapoi pentru România

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că nominalizarea lui Theodor Stolojan de către şeful statului pentru funcţia de premier este un uriaş pas înapoi după 17 ani în care România ar fi trebui să evolueze spre democraţie şi să se modernizeze.

"E un uriaş pas înapoi. După 17 ani în care România ar fi trebuit să evolueze şi să se modernizeze, iată că preşedintele Băsescu nominalizează pentru funcţia de premier aceeaşi persoană nominalizată de Ion Iliescu pentru această funcţie după lovitura de stat dată împreună cu minerii împotriva Guvernului Roman", a susţinut Ludovic Orban.

Liderul liberal a subliniat că acest cuplu, ar putea fi numit "Râsu'-Plânsu'", pentru că în urmă cu patru ani plângeau, mai ales preşedintele, astăzi preşedintele râde.

"Intrăm într-o eră a tragi-comediei în care Guvernul va fi condus de un om care nu ascultă nici de PDL, nici de celelalte partide care vor forma coaliţia ci va fi condus direct de Traian Băsescu", a spus Ludovic Orban.

El a menţionat că România, prin această nominalizare, intră într-o perioadă în care riscul "unui regim autoritar al preşedintelui e din ce în ce mai mare".

Orban a conchis că PNL se va opune oricărei tentative care afectează drepturile şi libertăţile individului, democraţia şi statutul de ţară europeană a României.


PDL şi PSD nu s-au înţeles privind repartizarea funcţiei de vicepremier

Liderii PSD susţin că funcţia de vicepremier trebuie să le revină în plus faţă de repartizarea paritară a portofoliilor ministeriale, ca o contrapondere la postul de premier al PDL, iar PDL vrea ca funcţia de vicepremier să fie doar unul dintre portofoliile atribuite la paritate către PSD.

Surse participante la negocierile PDL-PSD au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că liderii social-democraţi au solicitat un post de vicepremier, care, însă, ar trebui să le fie repartizat în plus faţă de alocarea paritară a ministerelor către cele două formaţiuni.

Reprezentanţii PSD au susţinut că funcţia de vicepremier trebuie să fie "o contrapondere" a postului de premier, deţinut de PDL, astfel că cele două formaţiuni să aibă un număr egal de portofolii în Guvern, după împărţirea paritară a ministerelor.

Pe de altă parte, liderii PDL au susţinut că postul de premier nu poate fi discutat la împărţirea paritară a portofoliilor ministeriale, întrucât, deşi teoretic reprezintă funcţia distinctivă pentru partidul care a câştigat alegerile, el este numit de preşedintele ţării, iar persoana desemnată nu este aleasă de către PDL.

Democrat-liberalii au arătat că, dacă PSD vrea un post de vicepremier, trebuie să îl includă în numărul funcţiilor pe care le va deţine în Guvern, ceea ce presupune că social-democraţii vor avea cu un ministru cu portofoliu mai puţin decât PDL.

Astfel, în urma împărţirii paritare a posturilor din Guvern, PDL vrea ca PSD să aibă vicepremierul, dar cu un minister mai puţin decât democrat-liberalii. PSD nu vrea să renunţe la pretenţia de a avea un număr egal de ministere cu PDL, deţinând însă în plus şi un vicepremier, care să secondeze premierul PDL, şi, mai mult, să contrasemneze toate actele emise de guvern.

Surse social-democrate au precizat, pentru MEDIAFAX, că PSD doreşte să obţină, în urma negocierilor cu PDL, funcţia de vicepremier, precum şi un minister în plus faţă de PDL.

Astfel s-ar ajunge la situaţia în care PDL ar urma să deţină nouă ministere, iar PSD zece, în ipoteza în care se va materializa o formulă guvernamentală care va duce la apariţia a trei noi ministere, prin separarea Economiei de Finanţe, a Internelor de Administraţie şi a înfiinţării unui nou minister pentru relaţia cu Uniunea Europeană.

Problema urmează să fie dezbătută din nou de către negociatorii PDL şi PSD înainte de semnarea protocolului dintre cele două partide.


Liderii politici au plecat de la Palatul Cotroceni, întâlnirea a durat jumătate de oră

Liderii partidelor parlamentare au plecat, miercuri, de la Palatul Cotroceni, la aproximativ jumătate de oră de la convocarea acestora de către preşedintele Traian Băsescu.

Liderii PSD, PDL, PNL şi UDMR au plecat de la Palatul Cotroceni. Întâlnirea cu şeful statului a durat aproximativ jumătate de oră.

PSD şi PDL urmează să se întâlnească, la ora 13.00, la Senat, pentru o nouă rundă de negocieri în perspectiva formării guvernului.

La ora 13.00, preşedintele Traian Băsescu ar urma să anunţe numele premierului desemnat, Administraţia Prezidenţială anunţând o declaraţie de presă a şefului statului.


Theodor Stolojan CV

Data si locul nasterii:- 24 octombrie 1943, Targoviste

Starea civila:- casatorit, 2 copii

Studii, titluri stiintifice:- Academia de Studii Economice din Bucuresti (1961-1966)

Activitate profesionala:
  • economist stagiar la Frigotehnica Bucuresti (1966-1972)
  • economist - Departamentul Bugetului Statului (1972-1977)
  • sef divizie - Contabilitatea Bugetului Statului (1978-1982)
  • director adjunct, director al Departamentului Relatii Valutare si Financiare Internationale; Inspector General in Departamentul Venituri de Stat si Consultant in Ministerul de Finante (1988-1989)
  • ministru adjunct al Finantelor (1989-1990)
  • ministru al Finantelor (1990-1991)
  • presedinte - Agentia Nationala de Privatizare (1991)
  • economist, senior economist - Banca Mondiala (1992-1999)
  • presedinte - Strategic Consulting SRL si Tofan Corporate Finance (1999-2000)
  • profesor universitar - Universitatea Transilvania Brasov (2000-prezent)
  • Consilier pe probleme economice al Presedintelui Romaniei (2004-2007)

Activitate politica:

  • Prim-Ministru (1991-1992)
  • sustinut candidatura la presedintie a candidatului PDSR Ion Iliescu (1996)
  • membru al PNL (iulie 2000-octombrie 2006)
  • candidat la presedintie - 2000 (locul 3)
  • presedinte PNL (2002-2004)
  • copresedinte Alianta DA (2003-2004)
  • candidat la presedintie (februarie-octombrie 2004)
  • initiator al Platformei liberale (octombrie 2006)
  • presedinte PLD (decembrie 2006-prezent)
  • europarlamentar PD-L din noiembrie 2007-prezent

Limbi straine:- engleza
Citeşte mai multe despre:   basescu,   politic,   două,   romania,   psd,   declarat,   preşedintele,   statului,   geoană,   pd-l,   premier,   theodor stolojan,   stolojan,   udmr,   liderii,   theodor,   ministerul,   guvern,   mitrea,   guvernare,   partide,   functia,   vicepremier

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Bilanţ coronavirus în România: 1.815 pacienţi infectaţi, 206 vindecaţi, 52 internați la ATI

Bilanţ coronavirus în România: 1.815 pacienţi infectaţi, 206 vindecaţi, 52 internați la ATI
1.815 cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate la ora 20.00 în România, a anunțat secretarul de stat Raed Arafat. 206 români au fost declarați vindecați, iar 52 sunt internați în secţiile de...

Arafat: Pacienții nu pot fi refuzați; medicii obligați să accepte detașarea

Arafat: Pacienții nu pot fi refuzați; medicii obligați să accepte detașarea
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, duminică seara, că refuzul de internare a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale cade sub incidență penală, acesta...

Vela: Dezinfectant la intrarea în blocuri și spații de cazare pentru medici

Vela: Dezinfectant la intrarea în blocuri și spații de cazare pentru medici
Autoritățile publice vor monta dispozitive cu dezinfectant la intrarea în blocuri și vor dezinfecta scările și lifturile, pentru a încerca să oprească răspândirea cu noul coronavirus, a declarat, duminică, mi...

Încă un român mort din cauza coronavirusului. Bilanţul urcă la 43 de morți. 1815 persoane infectate

Încă un român mort din cauza coronavirusului. Bilanţul urcă la 43 de morți. 1815 persoane infectate
Un bărbat de 72 de ani, din județul Arad, a murit din cauza coronavirusului, a anunțat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, bărbatului de 72 de ani i-au fost recoltate probe în data de 26...

Preţurile la energie, gaze, căldură și carburanți au fost plafonate

Preţurile la energie, gaze, căldură și carburanți au fost plafonate
Marcel Vela a anunțat plafonarea prețurilor la energie, gaze și carburanți, prezentând Ordonanța militară nr.4, la sdiul MAI. "O dată cu publicarea ordonanţei militare în M.Of., în perioada stării de...

Vela: Cei care încalcă izolarea intră direct în carantină și plătesc cheltuielile

Vela: Cei care încalcă izolarea intră direct în carantină și plătesc cheltuielile
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, duminică seara, faptul că românii care nu vor respecta condițiile izolării la domiciliu vor intra direct în carantină și vor suporta cheltuielile. Vela a spus...

Noi condiţii de deplasare pentru cei peste 65 de ani

Noi condiţii de deplasare pentru cei peste 65 de ani
Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat, duminică, faptul că măsurile de izolare pentru persoanele cu vârstă peste 65 de ani vor fi mai permisive, dacă au nevoi medicale sau dacă trebuie să iasă din case...

Firea trage un nou semnal privind poluarea în București: Niște arderi, niște fum, niște păcură

Firea trage un nou semnal privind poluarea în București: Niște arderi, niște fum, niște păcură
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, trage un nou semnal privind poluarea din București și cere explicații publice Ministerului Mediului și Ministerului Economiei cu privire la posibile arderi de păcură la CET...

Cum s-a infectat tânăra din Botoşani moartă de COVID-19

Cum s-a infectat tânăra din Botoşani moartă de COVID-19
Tânăra de 27 de ani care a murit duminică la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași era diabetică, făcea insulină de câteva ori pe zi, iar în urmă cu două săptămâni fusese la înmormântarea mamei, unde...

Alți 756 de italieni au murit în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului

Alți 756 de italieni au murit în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului
Un număr de 3.815 italieni au fost confirmați cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, iar 756 de oameni au murit, scrie La stampa. În total au murit în Italia 10.779 persoane de la debutul pandemiei. Doar...

Prognoza METEO pentru 30 , 31, 1 și 2 aprilie 2020: Cer noros

Prognoza METEO pentru 30 , 31, 1 și 2 aprilie 2020: Cer noros
Vremea se va rãci accentuat în vestul, nordul şi centrul ţãrii, unde valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, iar în rest va fi în continuare cald pentru aceastã datã. Vântul va prezenta...

Încă două decese au fost înregistrate în România din cauza COVID-19. Bilanțul a ajuns la 42 de morți

Încă două decese au fost înregistrate în România din cauza COVID-19. Bilanțul a ajuns la 42 de morți
Încă două decese au fost înregistrate azi în rândul pacienților confirmați cu noul coronavirus. Este este vorba de o femeie, în vârstă de 75 de ani, și de un bărbat, în vârstă de 82...

Preşedintele Belarusului a participat la un meci de hochei, în plină pandemie de coronavirus

Preşedintele Belarusului a participat la un meci de hochei, în plină pandemie de coronavirus
Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, a participat la un meci de hochei, în plină pandemie de coronavirus. „Nu există niciun virus aici”, a afirmat Lukaşenko. Belarus este una dintre puţinele ţări...

Trei copii au fugit dintr-un centru din Piatra-Neamț de teamă că vor sta în izolare

Trei copii au fugit dintr-un centru din Piatra-Neamț de teamă că vor sta în izolare
Trei copii au fugit dintr-un centru din Piatra-Neamț de frica autoizolării, după ce au plecat fără să ceară învoire. Poliţiştii nemțeni cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. Cei trei copii vârste

Demisii la Spitalul Mioveni, suport COVID-19. Manager: Să ieși la luptă cu mâinile goale e greu

Demisii la Spitalul Mioveni, suport COVID-19. Manager: Să ieși la luptă cu mâinile goale e greu
Mai mulți medici de la Spitalul Mioveni, inaugurat anul trecut, și-au dat demisia după ce s-a decis ca unitatea să devină suport pentru COVID-19. Demisiile nu au fost însă acceptate de managerul spitalului, care...
Serviciul de email marketing furnizat de