x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Educaţia, asumată mai la urmă

Educaţia, asumată mai la urmă

de Aniela Nine    |    01 Sep 2009   •   00:00
Educaţia, asumată mai la urmă
Sursa foto: Lucian Tudose/Agerpres

Coaliţia a decis: legile vizând programul anticriză, salarizarea unică şi educaţia vor fi adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, dar în etape diferite. Educaţia, unde lucrurile nu sunt foarte lămurite, ar putea fi ultima pe calendarul asumării. După ce, mâine, Executivul va lua decizia asumării în şedinţă, Parlamentul va stabili termenele până la şedinţele comune în care se vor citi declaraţiile de asumare.



Vicepremierul şi ministrul de Interne, Dan Nica, a anunţat ieri, după şedinţa coaliţiei că legile vizând măsurile anticriză (restructurarea agenţiilor guvernamentale, stimularea economiei şi a mediului de afaceri), salarizarea unică şi reforma în educaţie vor fi adoptate prin procedura asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului. Mâine, în şedinţa de Guvern, Executivul va adopta decizia promovării acestor pachete de legi prin asumare, urmând apoi să se adreseze conducerii Parlamentului, care va decide calendarul acestei proceduri.

Nica a precizat că, fiind vorba despre trei pachete de legi, vor exista trei şedinţe ale Parlamentului pentru o asumare a răspunderii în trei etape.

Motivarea acestei asumării etapizate, a explicat Dan Nica, este că unele măsuri din pachetul anticriză şi legea salarizării unice au termene fixe de aplicare, convenite cu FMI, care trebuie respectate. Este vorba, de exemplu, despre neimpozitarea profitului reinvestit, măsură care trebuie să intre în vigoare la 1 octombrie. În schimb, în cazul legilor educaţiei, unde nu există astfel de constrângeri, se poate prelungi dezbaterea în cadrul Parlamentului, a susţinut Nica. Totuşi, procedura trebuie finalizată cel mai târziu la începutul lunii octombrie.

"TIMPUL NU MAI ARE RĂBDARE"
Întrebat pe care anume legi ale educaţiei îşi va angaja Boc răspunderea în faţa Legislativului, Dan Nica a indicat legea care poartă numele Ecaterinei Andronescu. "Pachetul pe care îşi va asuma răspunderea este 100% al doamnei Andronescu, pentru că ea a venit cu proiectul în Guvern. Şi în prima formă, şi în a doua, şi a treia. Din câte ştiu eu, majoritatea lucrurilor sunt din Codul Educaţiei şi ele s-au completat cu prevederi din Pactul Naţional pentru Educaţie şi programul de guvernare", a spus Nica.

În ceea ce priveşte legea salarizării unice, Nica a spus că acest pachet va fi finalizat în urma unor discuţii între Guvern şi sindicaliştii din justiţie şi educaţie, însă raportul 1/12 între salariul minim şi cel maxim în sistemul bugetar nu va fi schimbat. "Cu certitudine, sunt trei pachete de legi care vor fi aduse în discuţia Parlamentului, care va trebuie să studieze, să analizeze. Din punctul ăsta de vedere, luna septembrie va fi una de foc, cu precizarea că acolo unde este un termen expres prevăzut în acordul cu CE şi FMI sunt termene diferite", a concluzionat Dan Nica.

Anterior şedinţei coaliţiei, vorbind despre decizia asumării, premierul Boc a subliniat că e nevoie să se ia urgent această decizie pentru a se putea face reformă. "Practic, este timpul deciziilor. Fiecare român pierde, pentru că deciziile majore privind reforma statului nu au fost luate. Timpul nu mai are răbdare cu noi, de aceea, după dezbateri de mai bine de opt luni, este timpul deciziilor pe ceea ce înseamnă reforma statului", a declarat Boc.




CIOLOŞ, CANDIDAT LA POSTUL DE COMISAR
Un alt subiect discutat de coaliţie ieri a vizat postul de comisar european pe care România ar dori să îl obţină în Executivul comunitar. Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, invitat la şedinţă, a anunţat ulterior la RRA că membrii coaliţiei au decis să oficializeze candidatura lui Dacian Cioloş pentru portofoliul agriculturii în cadrul viitoarei Comisii Europene. El a explicat că procedura presupune o scrisoare oficială din partea preşedintelui desemnat al Comisiei Europene, în condiţiile în care alegerea preşedintelui se va încheia, din câte se pare, în a doua jumătate a lunii septembrie.

"Preşedinţia suedeză a UE ne-a anunţat că lista comisarilor pentru aprobare în Parlamentul European va fi gata în jurul datei de 25-26 octombrie, deci aceste două luni sunt de mare, mare importanţă în ceea ce priveşte demersurile pe care urmează să le întreprindem", a spus Diaconescu.

ÎNCEPE SESIUNEA PARLAMENTARĂ
Cum azi începe sesiunea de toamnă a Parlamentului, ieri, după şedinţa coaliţiei, conducerile partidelor s-au întâlnit cu grupurile parlamentare. PSD a ales drept locaţie pentru reuniune Hotelul Ring, pe când parlamentarii PD-L s-au întâlnit cu premierul Emil Boc la Palatul Parlamentului. Punctul principal al discuţiilor a fost dat de priorităţile legislative ale celor două grupuri. Pe lângă legile care vor fi adoptate prin asumare, parlamentarii PSD îşi propun să susţină adoptarea legilor siguranţei naţionale. La aceste legi, PSD vrea să depună o serie de amendamente vizând restrângerea posibilităţilor ingerinţelor politice, dar şi un control parlamentar strict în domenii cum ar fi comercializarea şi intermedierea comerţului cu armament.


Alegeri prezidenţiale cu web cam
Conducerile PSD şi PD-L au decis în şedinţa de ieri a coaliţiei ca alegerile prezidenţiale să se desfăşoare la 22 noiembrie, primul tur de scrutin, respectiv la 6 decembrie cel de-al doilea tur. Şi, pentru a înlătura suspiciunile de fraudă electorală, partenerii de guvernare au hotărât ca numai în anumite secţii speciale să poată vota pe liste suplimentare acei alegători care nu au domiciliu în localitatea în care se vor afla la momentul votului.

În aceste secţii speciale vor fi instalate mijloace de înregistrare video, în speţă camere web, care să poată furniza şi probele necesare în eventualitatea unui vot dublu. De asemenea, cei care vor vota în aceste secţii speciale vor trebui să completeze o declaraţie pe proprie răspundere că au luat la cunoştinţă de faptul că, dacă vor vota de două ori, vor trebui să suporte pedeapsa cu închisoare prevăzută de legea penală.

×
Subiecte în articol: politic parlament coalitie legile educatiei