x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Emil Boc spune că o va susţine pe Elena Udrea în alegerile prezidenţiale

Emil Boc spune că o va susţine pe Elena Udrea în alegerile prezidenţiale

de Agerpres    |    19 Aug 2014   •   19:20
Emil Boc spune că o va susţine pe Elena Udrea în alegerile prezidenţiale
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Fostul premier şi preşedinte al PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că o va susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, deoarece este un om de caracter, care face ceea ce spune, şi este un adversar incomod pentru Victor Ponta.

"Acesta a fost unul dintre argumentele pentru care o susţin - este de departe cel mai tăios contracandidat al lui Victor Ponta, mai bine pregătit, mai documentat, foarte bun în competiţia direct cu Victor Ponta. Cred că ea este un adversar incomod pentru Victor Ponta în orice competiţie", a declarat primarul clujean.

El a adăugat că România ar fi pregătită să aibă o femeie ca preşedinte şi că ţara noastră a făcut paşi importanţi pe drumul desprinderii de anumite mentalităţi care erau dominante până nu demult.

"Până la urmă contează ceea ce faci, contează ce proiecte ai, contează ce ai în proiectul politic pe care îl propui. Eu am observat un lucru, cu cât reuşeşţi să o cunoşti mai bine sau să discuţi cu ea, îţi dai seama că acele clişee negative pe care au încercat unii să i le pună în cârcă nu există în realitate. Că de fapt e un om normal, plăcut, un om care are caracter, un om care ce spune face", a spus Boc.

Primarul municipiului Cluj-Napoca este de părere că acei oameni care o vor cunoaşte personal pe Elena Udrea îşi vor da seama că nu seamănă cu ceea ce au auzit din diverse surse şi se vor convinge de calităţile sale, ceea ce o va ajuta pe preşedinta PMP să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

În ceea ce priveşte o eventuală propunere de excludere a lui din PDL pentru faptul că o susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, Boc a spus că "viaţa merge înainte".

×
Subiecte în articol: Elena Udrea emil boc