x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eugen Badalan: "Armata nu face politica partizana"

Eugen Badalan: "Armata nu face politica partizana"

de Anca Aldea    |    04 Iul 2006   •   00:00
Eugen Badalan: "Armata nu face politica partizana"

Eugen Badalan si-a explicat opozitia in CSAT la propunerea sefului sau, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, privind retragerea trupelor roma-nesti din Irak. "Armata este un organism care nu face politica partizana, ci o institutie care face politica tarii."

Seful Statului Major General, Eugen Badalan, a iesit ieri "in lume" cu ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, si nu s-a sfiit sa explice ca el nu face politica unui partid, ci a tarii. Din acest motiv, a explicat el, nu a sustinut in CSAT retragerea trupelor romanesti din Irak, cum a propus PNL.

Circa 470 de militari din cadrul Batalionului 2 Infanterie Calugareni urmeaza sa plece, in trei etape, in Afganistan. In cadrul unei ceremonii organizate la sediul batalionului, in prezenta ministrului roman al Apararii, Teodor Atanasiu, a Sefului Statului Major General, Eugen Badalan, si a mai multor reprezentanti ai Armatei Romaniei si Statelor Unite, militarii si familiile lor au primit ultimele instructiuni. "Este o zi importanta in viata unui militar plecarea intr-un teatru de operatii", a spus Atanasiu, cerand raspicat membrilor Batalionului 2 Infanterie Calugareni sa-si respecte intocmai sarcinile pentru care sunt trimisi in teatru, indiferent de discutiile pe care le aud sau le citesc in presa referitoare la propunerea de retragere a trupelor din Irak. "Va cer tuturor sa lasati pe seama oamenilor politici rezolvarea acestor chestiuni", a conchis, in timpul ceremoniei, ministrul Apararii.

LECTIE. Generalul Badalan s-a aratat mai putin intelegator in privinta recentului scandal declansat de PNL-istii Tariceanu si Atanasiu si alimentat ulterior de declaratiile belicoase ale ministrului Apararii. Intrebat de ce a luat pozitie impotriva lui Atanasiu in cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, generalul Badalan a declarat: "Armata este un organism care nu face politica partizana, ci o institutie care face politica tarii.

O decizie a unui partid politic nu are nici o valoare pentru institutia militara. Institutia militara se supune deciziilor politice ale organismelor abilitate prin lege sa ia decizii in legatura cu institutia militara."

ALTFEL DE POLITICA
"Armata este un organism care nu face politica partizana, ci o institutie care face politica tarii. O decizie a unui partid politic nu are nici o valoare pentru institutia militara. Institutia militara se supune deciziilor politice ale organismelor abilitate prin lege sa ia decizii in legatura cu institutia militara." - Eugen Badalan, seful Statului Major al Armatei

Vladescu si Ungureanu raman ministri

Biroul Permanent Central al PNL a hotarat ieri sa-i mentina in functie pe ministrii Sebastian Vladescu si Razvan Ungureanu, care au refuzat sa sustina propunerea de retragere a trupelor romanesti din Irak. Desi actiunea celor doi a fost "mai mult decat regretabila", presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, propus BPC sa ia in consideratie faptul ca cei doi ministri au de respectat niste obligatii pe care si le-au luat in ceea ce priveste integrarea europeana si sa-i pastreze in functii. "Sunt oameni care ar fi trebuit sa aiba o minima maturitate si cred ca discutia de astazi a fost suficienta pentru a intelege care este comportamentul normal", a spus Tariceanu. Biroul permanent Central al PNL a decis sa adopte un proiect de rezolutie privind retragerea trupelor din Irak, pe care il va propune Delegatiei Permamente spre adoptare.

Pe de alta parte, cei noua semnatari liberali ai scrisorii critice la adresa demersului PNL vor intra in discutia Comisiei de etica a partidului, care va decide daca vor fi sanctionati sau nu. Aseara, la Realitatea TV, Tariceanu a declarat ca nu este interesat de punctele de vedere ale lui Theodor Stolojan, Monei Musca, Valeriu Stoica, Mircea Cinteza, Ralucai Turcan, Cristian Boureanu, Ioan Ghise, Adrian Miroiu si Laurentiu Olan care au denuntat initiativa de retragere din Irak, apreciind ca acestia raspund in buna masura unor comenzi dictate din afara PNL. El i-a acuzat ca desconsidera deciziile PNL si i-a indemnat sa urmareasca stilul de comportament in adoptarea hotararilor al PD, partid pe care acestia l-ar admira "fara limite".

REPLICA. Cat priveste declaratiile lui Basescu, referitoare la puciul PNL, Tariceanu a spus ca "astfel de afirmatii sunt total nepotrivite, doar pentru ca premierul nu joaca asa cum canta presedintele. De cate ori nu ma situez de aceeasi parte cu presedintele, apar astfel de atacuri cu un scop bine determinat". Premierul a amintit ca o dezbatere publica pe tema retragerii trupelor este necesara si nu presupune o modificare a politicii externe a tarii. (Dana Piciu)

PD ASTEAPTA
Democratii i-au apasat ieri pe umeri lui Tariceanu raspunderea pentru situatia creata de solicitarea PNL de retragere a trupelor din Irak, dar si pentru folosirea MApN ca vector de partid prin trimiterea de telegrame atasatilor militari. "Primul-ministru are datoria de a clarifica aceasta situatie. Primul-ministru trebuie sa stabileasca responsabilitatile", a cerut vicepresedintele PD, Sorin Frunzaverde. Potrivit acestuia, Corpul de Control al premierului trebuie sa cerceteze cazul telegramelor, si abia dupa aceea PD va avea "o atitudine" fata de ministrul Atanasiu. "Daca as fi fost in acest moment in locul domnului Atanasiu, as fi demisionat", a spus fostul ministru al Apararii. Frunzaverde a subliniat insa ca este un punct de vedere strict personal. Asta pentru ca liderii PD au decis impreuna cu Traian Basescu sa nu faca demersuri politice impotriva PNL, pentru a-l lasa "sa se scalde" in "gafa" facuta. Democratii au fost sfatuiti sa nu ceara demiterea lui Atanasiu, pentru a-l face raspunzator pe Tariceanu pentru gestionarea incidentului. Ca atare, liderii PD s-au limitat ieri la a declara ca "armata nu trebuie implicata in dispute politice", ca gestul PNL "compromite chiar sacrificiul soldatilor romani in Irak", iar Tariceanu sa ia masuri (O.S.)

PSD
PSD vrea dezbatere publica pentru stabilirea calendarului de retragere a trupelor romanesti din Irak. Presedintele partidului, Mircea Geoana, a declarat ieri ca un calendar al retragerii este necesar, dar acesta trebuie decis numai in urma "unei dezbateri serioase interne", la care PSD invita toti actorii politici importanti. Pe de alta parte, Geoana a criticat "nebunia" creata in jurul acestui subiect, acuzand "paralizia completa" de la nivelul institutiilor statului. (L.D.)

"PUCI"
Presedintele Basescu a etichetat ieri, la emisiunea "Sfertul academic" de la RRA, initiativa PNL privind retragerea din Irak ca fiind un puci anti-Romania, insa a precizat ca dezbaterea publica a acestei idei este necesara. Seful statului a aratat ca pozitia CSAT este consultativa pentru presedinte, si ca votul ministrilor liberali impotriva propunerii PNL, nu este foarte important. El considera ca ideea sanctionarii ministrilor liberali ar fi fost o eroare politica ce denota un compartament de partid-stat: "Un anumit partid are comportament de partid stat, adica ce hotaraste la sediu trebuie sa se intample in realitate in tara".
×