x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eurolansare PSD

Eurolansare PSD

de Lavinia Dimancea    |    09 Mai 2009   •   00:00

PSD Bucureşti şi-a lansat aseară eurocandidaţii, iar pe Mircea Geoană în cursa pentru Cotroceni.



Dedicat eurocandidaţilor, evenimentul aproape că a fost confiscat de liderul partidului, MC-ul, sala şi vorbitorii de pe scenă, inclusiv proaspăta intrată în PSD, prezentatoarea TV Corina Dănilă, strigând laolaltă "Geoană, preşedinte". Năstase a vorbit de blestemul care a căzut pe capul românilor de a-l avea pe Băsescu preşedinte, Vanghelie a dat semnalul schimbării acestuia prin dezacorduri ("ajunge 5 ani!"), iar Severin s-a declarat convins că "nu ne trebuie Băsescu". Momentul de glorie i-a aparţinut lui Geoană: "Acest an trebuie să reprezinte sfârşitul regimului Băsescu".

×
Subiecte în articol: politic