x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Europarlamentare 2019. Dăncilă: Am votat pentru România şi pentru români; nu am votat la referendum, întrucât Iohannis l-a politizat

Europarlamentare 2019. Dăncilă: Am votat pentru România şi pentru români; nu am votat la referendum, întrucât Iohannis l-a politizat

26 Mai 2019   •   13:55
Europarlamentare 2019. Dăncilă: Am votat pentru România şi pentru români; nu am votat la referendum, întrucât Iohannis l-a politizat
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, duminică, la Liceul 'Jean Monnet' din Capitală, că a votat pentru România şi pentru români, pentru o echipă care să reprezinte ţara noastră în Parlamentul European fără să se poziţioneze împotriva României, precizând însă că a luat decizia de a nu vota la referendum, după ce a văzut că preşedintele Iohannis 'a politizat' prin declaraţiile sale acest scrutin.

"Am votat pentru România şi pentru români, am votat pentru reprezentarea noastră în Parlamentul European, o reprezentare a unor oameni care să nu meargă să dea socoteală, ci să susţină prin argumente poziţia României. Am votat pentru o echipă care să reprezinte România în adevăratul sens al cuvântului, să nu se poziţioneze împotriva României, în legislaţia europeană, în amendamentele pe care le depun să se regăsească şi priorităţile României. Eu cred în România, cred în români şi cred că o reprezentare demnă este ceea ce vor toţi românii. Am votat astăzi pentru că eu cred că o Românie puternică, un stat membru puternic va conduce la o Uniune Europeană puternică", a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a adăugat că nu a votat la referendum şi l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că a politizat acest scrutin.



"Am votat astăzi doar la europarlamentare. Am spus că voi vota la referendum şi, cum sunt un om al echilibrului, am considerat că trebuie să iau în considerare toate argumentele şi să votez la referendum. Am văzut ultimele intervenţii publice ale domnului preşedinte Iohannis şi acest lucru m-a făcut să mă răzgândesc. În momentul în care condiţionezi alegeri, fie că e pentru referendum, fie că este pentru europarlamentare, dar mai mult cele legate de referendum, de un Guvern mai bun, eu nu pot vota împotriva propriului meu Guvern. Deci, cred că a politizat acest lucru, cred că trebuia să lase referendumul fără a-l lega de anumite aspecte electorale, de aspecte politice sau de alegerile prezidenţiale", a mai declarat Dăncilă.

Fiind întrebată ce legătură are votul la referendum cu înlăturarea Guvernului, ea a spus: "Tocmai acest lucru, că nu are nicio legătură, dar faptul că domnul preşedinte a făcut această legătură m-a determinat să iau decizia să nu votez la referendum".

"Nici alegerile europarlamentare, nici alegerile pentru referendum nu au legătură cu Guvernul, dar, din păcate, preşedintele României, care trebuia să fie preşedintele tuturor românilor, pentru că reprezintă România, s-a poziţionat în favoarea partidului care-l susţine şi acest lucru cred că nu este un lucru normal. Eu cred că este important să vedem ce rezultă din aceste alegeri, cum va fi configuraţia Parlamentului European, cum se vor poziţiona viitorii membri ai Parlamentului European, pentru că, dacă vorbim de România, trebuie să vedem cum este reprezentată atât în plan intern, dar şi în plan extern", a completat ea.

Dăncilă a menţionat, întrebată dacă susţine întrebările propuse la referendum, că "nici preşedintele nu a putut să le reproducă".

"E greu de spus dacă le susţinem sau nu", a mai afirmat ea.

Premierul a venit la vot cu soţul său, Cristinel Dăncilă, şi a avut de aşteptat mai bine de 15 minute pentru a ajunge să ridice buletinul pentru europarlamentare.

În acest timp, un bărbat care votase deja i-a atras atenţia că numărul de ştampile din secţia de votare este mic raportat la numărul cetăţenilor care aşteptau la coadă.

"Nu se poate! Bătaie de joc! În afară de bătaia de joc a cetăţenilor români din străinătate care stau la cozi imense", i-a transmis el.

Dăncilă i-a explicat că numărul secţiilor din străinătate a fost suplimentat.

Ea a completat, cu referire la cozile formate la Liceul "Jean Monnet", că desfăşurarea procesului electoral depinde de cum gestionează situaţia preşedintele secţiei de votare.

"Nu pot să intervin, sunt un cetăţean care votez ca toţi ceilalţi. Organizarea este bună şi am avut grijă să avem o organizare bună. Eu nu pot să intervin, sunt cetăţean ca şi dumneavoastră, care-mi exercit... am luat toate măsurile", mai spus ea Dăncilă.

O doamnă care a votat şi la referendum i-a atras atenţia că ştampila s-a imprimat şi pe cealaltă parte a buletinelor de vot.

"Am pus ştampilă şi se vede şi pe partea cealaltă. I-am arătat domnului preşedinte (al secţiei de votare - n.r.), cineva de aici, şi mi-a zis că nu va fi anulat. Mi-e teamă că astfel de voturi vor fi anulate, pentru că ştampila se vede şi partea cealaltă", i-a spus femeia.

Dăncilă a asigurat-o că acest lucru nu are cum să se întâmple.

"Dacă aţi pus ştampila în mod corect, nu poate fi anulat. (...) Probabil, hârtia este mai subţire. Eu cred că nu este un motiv de anulare, în niciun caz. Dacă domnul preşedinte a spus, dânsul este cel care va gestiona", a replicat premierul. AGERPRES

×