x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Europarlamentarul Maria Grapini face o interpelare în cazul alocațiilor copiilor românilor din Austria

Europarlamentarul Maria Grapini face o interpelare în cazul alocațiilor copiilor românilor din Austria

06 Ian 2019   •   16:10
Europarlamentarul Maria Grapini face o interpelare în cazul alocațiilor copiilor românilor din Austria

Europarlamentarul Maria Grapini a anunţat că va depune luni, 7 ianuarie, o nouă interpelare către Comisia Europeană prin care va solicita "o justă măsură şi intervenţia de urgenţă a Europei" în problema reducerii alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor români din Austria.
"(...) Cancelarul Austriei a fost recent la Bucureşti când, într-o sfidare totală, a preferat să ne ameninţe că firmele austriece vor pleca din România, dacă se va pune în aplicare ordonanţa guvernului! Preşedintele nostru a lăsat impresia peste tot că este bun prieten cu Sebastian Kurz. În ce vacanţă mai e acum Klaus Iohannis, când amicul său austriac încalcă drepturile copiilor români, cu o impertinenţă pe care Europa n-a mai cunoscut-o vreodată? Sunt strategiile electorale mai importante, chiar şi acum, pentru preşedintele României decât soarta copiilor noştri din Austria?", a declarat duminică, de la Timişoara, Maria Grapini, potrivit unui comunicat.
Austria a legiferat, de la 1 ianuarie 2019, ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru, în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului. Domeniul de aplicare al noii legi îl reprezintă alocaţiile şi deducerile fiscale pentru copiii nerezidenţi ai persoanelor care lucrează în Austria, menţionează sursa citată.
"Apartenenţa la Uniunea Europeană obligă toate statele să asigure un tratament corect, echitabil şi nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii europeni. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede dreptul lucrătorilor europeni de a se stabili şi lucra în orice alt stat membru decât cel ai cărui cetăţeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale ţării de reşedinţă în aceleaşi condiţii ca cetăţenii acesteia, fără nicio discriminare bazată pe cetăţenie. În ciuda acestei veritabile Biblii a Uniunii Europene, Austria a decis după bunul plac, optând pentru discriminare evidentă", se arată în comunicatul transmis de eurodeputatul Maria Grapini, care este afiliată la grupul S&D din Parlamentul European.

AGERPRES

×