x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fifor cere sprijin pentru înzestrare

Fifor cere sprijin pentru înzestrare

06 Iun 2018   •   18:37
Fifor cere sprijin pentru înzestrare

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a trimis două scrisori Parlamentului în care solicită aprobarea procedurilor de achiziţie necesare pentru modernizarea avioanelor IAR-99 în varianta IAR-99 Şoim şi pentru dotarea forţelor armate cu platforme de transport auto multifuncţionale, pe roţi. „Dotarea Forţelor Aeriene cu avioane multirol F-16 impune asigurarea unei platforme de antrenament avansat prin reconfigurarea sistemelor de avionică şi de control al zborului aeronavelor IAR-99. Totodată, noua configuraţie a platformei va avea în vedere creşterea fiabilităţii instalaţiilor şi sistemelor de bord, extinderea duratei de viaţă a aeronavelor”, justifică Fifor necesitatea aprobării celor 124.000.000 de euro pentru modernizarea IAR-99. În ce priveşte necesarul de platforme de transport la nivelul MApN acesta este de 13.963. În prima etapă, pentru perioada 2018 - 2027, este prevăzută achiziţia a 3.385 de platforme de transport, valoarea acordurilor-cadru fiind estimată la 737.000.000 de euro. „În cadrul acestui program se are în vedere asigurarea condiţiilor pentru implicarea industriei din România în producerea platformelor de transport auto multifuncţionale - pe roţi şi dotarea în mod unitar a Armatei Române cu acest tip de tehnică”, precizează Fifor. Întrucât cele două programe de înzestrare au o valoare mai mare de 100 de milioane de euro, este necesar acordul plenului reunit al celor două Camere.

×
Subiecte în articol: Mihai Fifor