x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Firea: Antonescu a aflat ceva despre Klaus Iohannis de vreme ce nu îl consideră un candidat viabil la prezidenţiale

Firea: Antonescu a aflat ceva despre Klaus Iohannis de vreme ce nu îl consideră un candidat viabil la prezidenţiale

20 Aug 2014   •   16:20
Firea: Antonescu a aflat ceva despre Klaus Iohannis de vreme ce nu îl consideră un candidat viabil la prezidenţiale
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Vicepreşedintele PSD, senatorul Gabriela Firea, se arată convinsă că 'există nişte adevăruri ascunse românilor', care l-au determinat pe fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, să îşi exprime reţinerea în a-l susţine şi vota pe candidatul ACL, actualul lider al PNL, Klaus Iohannis, în alegerile prezidenţiale.

Astfel, senatorul social-democrat a făcut un apel atât către Crin Antonescu, cât şi către Klaus Iohannis, pentru a lămuri această situaţie şi pentru a explica de ce acum 'domnul Iohannis nu mai merită nici măcar un vot', deşi acesta s-a bucurat, în trecut, de sprijinul fostului preşedinte al Senatului.

"Fostul preşedinte al PNL şi al Senatului, Crin Antonescu, a afirmat că nu îl susţine pe Klaus Iohannis, candidatul PNL şi PDL, în campania electorală şi că nici măcar nu ştie dacă îl votează. Din expresia feţei şi din atitudine părea că mai degrabă nu îl va vota pe Klaus Iohannis. (...) Avem rugămintea la domnul Crin Antonescu dacă poate să detalieze subiectul, iar domnului Iohannis îi solicităm imperativ să se clarifice ce s-a întâmplat în câteva luni astfel încât Crin Antonescu, care l-a susţinut atât de mult şi atât de puternic pe domnul Iohannis, acum practic consideră că nu mai este un candidat viabil la preşedinţia României, că nu mai este omul pe care l-a cunoscut şi l-a prezentat românilor ca fiind un cetăţean onest, un profesionist, un primar de succes, un om care poate să conducă România", a spus Firea, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Ea a adăugat faptul că, unul dintre motivele care au condus la ruperea USL a fost insistenţa lui Crin Antonescu de a-l propune vicepremier pe Klaus Iohannis în Guvern.

"Să nu uităm faptul că unul dintre motivele principale pentru care USL s-a destrămat a fost şi fiindcă domnul Antonescu a dorit, consider cu bună-credinţă, să îl impună în Guvern pe Klaus Iohannis nu doar ca ministru de Interne, ci şi ca viceprim-ministru, deşi ştiam foarte bine care era configuraţia la acel moment. Deci atunci Klaus Iohannis ar fi avut toate calităţile morale şi profesionale, iar acum nu le mai are. Acum domnul Iohannis nu mai merită nici măcar un vot, nu mai merită nici măcar susţinere în campania electorală. (...) Sunt convinsă că s-a întâmplat ceva, că domnul Antonescu a aflat ceva despre Klaus Iohannis şi toţi românii trebuie să afle acest lucru pentru că domnul Iohannis este înscris în cursa prezidenţială", a mai spus Firea, precizând că îl cunoaşte personal, de mulţi ani, pe Crin Antonescu şi că acesta 'dă greutate şi consistenţă cuvintelor şi nu are o superficialitate în discurs'.

"Sunt convinsă că există nişte elemente care nouă ne scapă, pe care cei doi le ştiu şi care sunt ascunse românilor", a conchis senatorul PSD.

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Realitatea Tv, că liberalul Klaus Iohannis nu a reuşit, până la acest moment, să îl convingă să îi dea votul său în alegerile prezidenţiale.

"Cunosc candidatul Ponta şi nu îl votez. Nu cunosc candidatul Iohannis şi mă uit cu mare atenţie la el. Nu e exclus, dar pe Victor Ponta sigur nu îl votez. Dacă aş fi avut elementele să îl votez ca preşedinte al României, atunci USL nu s-ar fi rupt. (...) Pe Klaus Iohannis îl urmăresc ca să văd dacă îl susţin. Îl urmăresc ca un cetăţean, ca un om politic, ca un coleg de partid să văd dacă este un om pe care trebuie să îl votez ca preşedinte sau nu", a spus Antonescu. (Agerpres)

×