x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Iordache: Aș fi propus revocarea Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lazăr

Florin Iordache: Aș fi propus revocarea Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lazăr

05 Apr 2017   •   23:10
Florin Iordache: Aș fi propus revocarea Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lazăr
Sursa foto: Steluta_Popescu

Fostul ministru al justiției, Florin Iordache a afirmat, în ediția de miercuri a emisiunii ''La ordinea zilei'', că în urma evaluărilor șefilor de Parchete ar fi putut lua decizia de a propune revocarea acestora.

''Fără îndoială concluzia nu e similară prezentării celor 19 pagini. Eu ca ministru fără îndoială cred că aveam o altă opțiune. Pentru că concluzia contrazice cu totul mersul acelei anchete, adică, dacă în 18 pagini și jumătate spui ceva, concluzia nu poate fi diferită întru totul de restul materialului'', a spus Florin Iordache.

Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a afirmat marți în Comisia juridică a Camerei Deputaților că nu se așteaptă de la actuala conducere a Ministerului Justiției la o îmbunătățire a legislației și a menționat că a văzut o anumită poziție a actualului ministru care interpretează de la sine putere deciziile Curții Constituționale.

"Am văzut o anumită poziție a actualului ministru al Justiției care interpretează de la sine putere deciziile Curții. Discutând de abuzul în serviciu, dumnealui spune că nu trebuie să fie un prag. Deci, dacă așa gândește Ministerul sau colectivul care gândește în acest moment modificările la Codul penal, acela este colectiv care a elaborat Codurile penale. Deci, eu, personal, nu mă aștept de la actuala conducere a Ministerului Justiției la o îmbunătățire a condițiilor și a legislației în vigoare", a spus Iordache, citat de news.ro.

Iordache a răspuns astfel la propunerea secretarului de stat în Ministerul Justiției Mariana Moț de a se amâna discuțiile din Comisia juridică de la un proiect de lege de modificare a Codului penal în sensul punerii în acord cu deciziile Curții Constituționale. El a precizat, în context, că nu este de acord cu această amânare.

×
Subiecte în articol: florin iordache