x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică FMI: Nu suntem în postura de a face Guvernului recomandări privind proiectul Roşia Montană

FMI: Nu suntem în postura de a face Guvernului recomandări privind proiectul Roşia Montană

05 Noi 2013   •   12:02
FMI: Nu suntem în postura de a face Guvernului recomandări privind proiectul Roşia Montană

Fondul Monetar Internațional nu este în postura de a face recomandări Guvernului român privind proiectul Roșia Montană, pentru că acest proiect are implicații care depășesc aria de expertiză a FMI, a declarat marți, într-o conferință de presă, reprezentantul rezident al FMI în România, Guillermo Tolosa.

Proiectul Roșia Montană are ramificații importante care merg dincolo de domeniul nostru de expertiză, este vorba de un impact de mediu. Nu suntem în postura de a recomanda Guvernului ceva", a spus Tolosa, potrivit Agerpres.

Oficialul FMI a mai afirmat că avantajele economice ale proiectului sunt evidente, iar impactul asupra veniturilor bugetare este de asemenea clar, dar aceste lucruri reprezintă doar o parte a imaginii de ansamblu a proiectului.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat în 22 octombrie, cu largă majoritate, proiectul de hotărâre care prevede prelungirea termenului de depunere a raportului pe care Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului referitor la proiectul de lege privind măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activității miniere în România. 

×