x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Frans Timmermans, afirmații dure despre statul de drept în România

Frans Timmermans, afirmații dure despre statul de drept în România

03 Apr 2019   •   13:24
Frans Timmermans, afirmații dure despre statul de drept în România
Sursa foto: Lukasz Kobus/EU/Lukasz Kobus

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a făcut o serie de afirmații dure cu privire la statul de drept în România.

„Aș vrea să avertizez România, Guvernul român să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar și să creeze impunitate pentru funcționarii de nivel înalt care au pedepse și condamnări pentru corupție. Am avut mai multe convorbiri și întâlniri cu doamna prim-ministru pe acest subiect. Am reînceput discuțiile tehnice pe mecanismul de cooperare și verificare și am cerut rezultate cât mai urgente. Le-am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu este suficient, că avem nevoie de acțiuni concrete din partea României și acestea trebuie să apară cât mai curând”. 

Discuțiile tehnice acoperă toate subiectele, recomandările din MCV, ordonanțele de urgență, transpunerea directivei privind drepturile victimelor și directiva privind prezumtia de nevinovăție, precum și Secția specială de urmărire a magistraților. Am reușit să reîncepem discuția la nivel tehnic și dialogul dintre România și Comisie, însă, din păcate, nu am reușit să tragem concluzia că România se află pe calea cea bună. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci Comisia va trebui să facă ceva concret”. Antena 3

×
Subiecte în articol: Frans Timmermans