x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabi Szabo: Aşa cum am făcut sport de înaltă performanţă timp de 16 ani, aşa vreau să fac şi în calitate de ministru şi de viitor parlamentar

Gabi Szabo: Aşa cum am făcut sport de înaltă performanţă timp de 16 ani, aşa vreau să fac şi în calitate de ministru şi de viitor parlamentar

04 Mai 2014   •   21:33
Gabi Szabo: Aşa cum am făcut sport de înaltă performanţă timp de 16 ani, aşa vreau să fac şi în calitate de ministru şi de viitor parlamentar

Sunt un om al faptelor, aşa cum am făcut sport de înaltă performanţă timp de 16 ani, aşa vreau să fac şi în calitate de ministru şi de viitor parlamentar, a declarat Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului, duminică, la mitingul electoral de lansare a candidaturii sale la alegerile parţiale din 25 mai într-un colegiu de deputat din Ilfov.

"Sunt extrem de bucuroasă să fac parte dintr-o echipă competitivă, aşa cum este cea a PSD, UNPR şi PC. Acum câteva luni, am acceptat funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. O funcţie extrem de responsabilă cu foarte multe, să spunem aşa, probleme. Şi nu am stat pe gânduri, pentru că sportul şi tineretul au nevoie de oameni energici care să-i ducă mai departe pe culmile victoriei. Astăzi, această responsabilitate vreau să o duc şi în Parlamentul României. (...) Vreau să vă mulţumesc pentru încrederea în mine că pot să fac ceva pentru această ţară şi pentru comunitatea în care locuiesc de peste 10 ani. Eu nu sunt om care să promită, eu sunt un om al faptelor. Aşa cum am făcut sport 16 ani la cel mai înalt nivel aşa vreau să fac şi din acest moment", a declarat Gabriela Szabo.

Pe scenă, la momentul discursului său, alături de Gabriela Szabo s-a aflat şi preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, care a îmbrăcat un tricou cu o imagine a marii altete.
În cadrul aceluiaşi eveniment, liderul organizaţiei PSD Ilfov, Gabriela Firea, a prezentat fotografia cu macheta unei viitoare săli de atletism ce ar urma să fie construită în Voluntari. Anterior, coordonatorul campaniei electorale a PSD, vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat că a discutat cu premierul despre oportunitatea construirii unei săli de atletism la Vonluntari.

La finalul mitingului electoral, Victor Ponta s-a fotografiat în afara sălii unde a avut loc evenimentul, cu Gabriela Szabo şi cu soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, având în spate un cer dominat de două curcubee.

×
Subiecte în articol: gabriela szabo ministru parlamentar