x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea: Dacă Dragnea nu modifică bugetul, îl vom contesta la CCR. Încalcă multe legi

Gabriela Firea: Dacă Dragnea nu modifică bugetul, îl vom contesta la CCR. Încalcă multe legi

02 Feb 2019   •   21:47
Gabriela Firea: Dacă Dragnea nu modifică bugetul, îl vom contesta la CCR. Încalcă multe legi

Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că dacă Liviu Dragnea nu va modifica bugetul, astfel încât de la Primăria Capitalei să nu fie tăiate fondurile, proiectul pe 2019 va fi contestat la CCR şi în contencios deoarece, potrivit edilului, sunt încălcate multe legi, inclusiv Constituţia.

„Dacă rămâne în această formă bugetul de stat şi domnul Dragnea nu înţelege să nu-i pedepsească pe bucureşteni şi să nu mai demonstreze că îi urăşte, noi vom contesta şi la Curtea Constituţională, şi la consiliul legislativ şi la contencios , pe toate căile acest proiect pentru că încalcă multe legi. În primul rând, Constituţia. Municipiul Bucureşti este Capitala României, (...) şi nu poate domnul Dragnea, obligând Ministerul de Finanţe să modifice bugetul din condei şi să încalce Constituţia şi legea administraţiei şi legea serviciilor sociale şi pe de o parte legea finanţelor publice locale, prin legea bugetului”, a declarat primarul Gabriela Firea la un post de televiziune.


Primarul general al Capitalei a catalogat situaţia ca fiind foarte gravă şi a spus că nici soluţia împrumuturilor nu va fi, probabil, acceptată de Ministerul Finanţelor.

"Este foarte grav, vom încerca să ne împrumutăm, dar şi aici este o problemă, pentru că nu ne va da cu siguranţă aprobare Ministerul de Finanţe care ascultă tot de ceea ce spune domnul Dragnea, vor spune că orice împrumut se duce în deficitul ţării şi nu avem voie să mergem în deficit şi va fi foarte dificil. Vom încerca să rostogolim nişte credite pe care le-am moştenit de la celelalte administraţii, vom vedea ce vom face", a spus Firea.

Gabriela Firea afirmă, într-o scrisoare deschisă către bucureşteni transmisă sâmbătă, că prin proiectul legii bugetului, publicat de Ministerul de Finanţe, municipiului Bucureşti i se taie aproape 25% din buget.

"Cu toată responsabilitatea, vă aduc la cunoştinţă că, prin Proiectul Legii Bugetului, publicat pe site de Ministerul de Finanţe, Capitalei României i se taie 180 milioane de euro, adică aproape 25% din buget! Trag concluzia că Dl Dragnea, cel care conduce de facto guvernul, îi urăşte pe bucureşteni. Niciodată un om politic nu a fost atât de înverşunat la adresa bucureştenilor şi, totodată, la adresa locuitorilor municipiilor din ţară. Pentru că tuturor oraşelor şi chiar comunelor, guvernul Dragnea cu o mână le-a dat, şi cu două-trei le-a luat", afirmă Gabriela Firea, în scrisoarea menţionată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea