x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea: Sunt de acord cu toate formele de protest, dar legea trebuie să fie respectată

Gabriela Firea: Sunt de acord cu toate formele de protest, dar legea trebuie să fie respectată

22 Ian 2018   •   19:50
Gabriela Firea: Sunt de acord cu toate formele de protest, dar legea trebuie să fie respectată

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD, a declarat că este de acord cu toate formele de protest, cu toate mitingurile şi adunările publice, cu condiţia ca legea să fie respectată. Edilul a făcut un apel către participanţii la proteste care sunt de bună credinţă să accepte să participe la un miting autorizat. 

"Sunt întru totul de acord cu toate formele de protest, cu toate mitingurile, cu toate adunările publice, doar - şi subliniez acest lucru - legea trebuie să fie respectată de toată lumea. Cred că acestea trebuie să fie asumate şi trebuie să fie solicitate aprobări şi avize conform legislaţiei în vigoare. Şi, din nefericire, constatăm că nu se solicită aceste autorizări din partea organizatorilor, ceea ce poate că ne dă de gândit. Şi fac un apel în special la persoanele care participă la aceste manifestaţii şi care sunt oneste şi sunt convinsă că ar dori să participe la proteste autorizate", a afirmat luni Gabriela Firea, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD. 

În ceea ce priveşte componenţa viitorului cabinet, Gabriela Firea afirmă că miniştrii trebuie să fie aleşi pe meritocraţie, trebuie să aibă un CV profesional care să-i recomande pentru acea poziţie şi să cunoască domeniul de activitate pe care îl coordonează. 

În opinia sa, o persoană nu poate fi considerată vinovată până la decizia unei instanţe. AGERPRES/

×
Subiecte în articol: gabriela firea